rabla-locuri1.jpg

Tot mai mulți cititori reclamă că locurile de parcare din Ploiești, care sunt oricum insuficiente, mai ales în zona blocurilor, sunt ocupate de ”rable” abandonate de proprietari pe domeniul public de ani de zile.

Este și cazul acestei Dacii 1310, de pe strada Domnișori, care ocupă nu doar unul, ci trei locuri din parcarea aglomerată a blocurilor din zonă.

La solicitarea observatorulph.ro, conducerea SGU Ploiești ne-a trimis următorul punct de vedere, 

”În data de 23.05.2017, în urma deplasării în teren, un referent al comp. de specialitate, din cadrul societății noastre, a identificat, în zona străzii Domnișori, autovehiculul Dacia, PH 04 EYT. Inspectorul de specialitate a afișat o somație, pe parbrizul acestuia, în scopul eliberarii domeniului public, prin ridicarea mașinii de către proprietarul acesteia, cf. procedurii reglementată de legislația în vigoare. În același timp a fost remisă o adresă Poliției Locale Ploiești, în vederea identificării  proprietarului sau deținătorului legal al autovehiculului anterior menționat”.

 

Articole asemănătoare