becuri campina

Primăria Câmpina cheltuie 70.000 de lei pe instalațiile festive de sărbători. 

O fântână luminoasă de 3,5 metri care va fi amplasată peste arteziana din Parcul Milia va fi atracția principală a câmpinenilor care vor ieși în centrul orașului de Sfântul Andrei, zi în care autoritățile locale au decis să dea startul sărbătorilor de iarnă. Atunci, pe 30 noiembrie, se vor aprinde instalațiile festive specifice sărbătorilor de iarnă.

Pentru decorarea orașului, s-au cheltuit 70.000 de lei pentru închirierea ghirlandelor și ornamentelor luminoase. La această sumă se vor adăuga și cei 60.000 de lei, bani pe care Primăria Câmpina îi va plăti societății Floricon Salub pentru serviciul de montare/demontare a ornamentelor. Pentru acest sezon de iarnă, autoritățile au închiriat 90 de figurine și 60 de perdele luminoase, dar și mai multe panouri cu led-uri pe care scrie La mulți ani 2016. Instalațiile au fost închiriate, în urma unei selecții de oferte, de la MJ Illumination, așa cum a precizat Remus Bădulescu, city managerul municipiului.