permise pensionari cfr

CFR Călători a anunțat că permisele de călătorie pe calea ferată cu an de valabilitate 2017, pentru pensionarii CFR și membrii de familie ai acestora, se vor emite începând cu data de 7 noiembrie 2016.

„La călătoria cu trenul, permisele de călătorie în interes personal sunt valabile numai însoțite de actele de identitate prevăzute în metodologiile de aplicare a ordonanței. Aceste permise sunt legitimații de călătorie tip foaie, clasa 1 și clasa a 2-a, nominale și se utilizează numai de către titularul înscris pe carnetul respectiv”, se precizează într-un comunicat de presă al CFR Călători.

Pensionarii CFR pot solicita detalii privind eliberarea acestor permise la compartimentele de legitimații de călătorie la care sunt arondați.

„Înainte de călătorie, recomandăm tuturor pasagerilor să se asigure că au achiziționat bilet pentru evitarea taxării suplimentare în tren și/sau suportarea costurilor amenzii conform reglementărilor în vigoare”, mai precizează sursa citată.