spital azuga

Adresabilitatea la Spitalul Azuga este una crescută, având în vedere specialitatea unității medicale: ortopedie.

Investițiile din ultimul an la Spitalul Azuga s-au cifrat la 1.000.002 lei, fonduri de la Ministerul Sănătății, pentru înlocuirea acoperișului și a liftului.

Dată fiind specialitatea unității medicale, dar și faptul că aici vin pacienți nu doar din Azuga și întreg județul, ci și din județele limitrofe, deja există programări pentru internare până în decembrie.

Unitatea medicală a solicitat recent Direcției de Sănătate Publică Prahova suplimentarea numărului de paturi, astfel încât să se reducă timpul de așteptare al pacienților care au programare.

În prezent, Spitalul Azuga are 110 paturi, dintre care 40 de paturi sunt pentru Secția Ortopedie, 40 de paturi pentru Recuperare, restul paturilor fiind destinate pentru alte specialități.