Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

inundatii2

Mai multe locuințe și străzi din Ploiești au fost inundate în urma precipitațiilor abundente din ultimele 24 de ore. Codul portocaliu de vreme rea, care vizează Prahova, expiră în această seară la ora 20:00.

 

Comunicatul Primăriei Ploiești:

Ca urmare a precipitațiilor abundente înregistrate în Municipiul Ploiești, marți, 11 octombrie 2016, respectiv în noaptea de marți spre miercuri, 11 spre 12 octombrie a.c, în cadrul Primăriei Municipiului Ploiești - Biroului Dispecerat Monitorizare Reclamații au fost înregistrate un număr de 11 sesizări venite din partea cetățenilor cu privire la inundații.

 

Situațiile sesizate au vizat străzile Gilotrului, Stăruinței, Țintea, Toma Socolescu, Clopotari, Palanca, Tânărul Muncitor și Poieniței, precum și platforma TCE de la intrarea în Hipodrom, unde s-a procedat la evacuarea apei cu motopompe din curțile afectate, precum și la degajarea rețelelor de canalizare.

Totodată, pe strada Poieniței s-a intervenit cu autospeciale aparținând Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Șerban Cantacuzino” Prahova, unde a fost necesară degajarea rețelei de canalizare, inclusiv de produs petrolier.

În toată această perioadă, inspectorii RASP Ploiești, lucrători ai SC Rosal Grup SA și reprezentanții administrației locale, prin Compartimentul Protecția Muncii și Protecție Civilă – Direcția Comunicare, Relații Publice și Poliția Locală Ploiești au fost prezenți în zonele afectate.

De asemenea, marți spre miercuri noapte, 11 spre 12 octombrie, în intervalul orara 23.00 – 06.00, reprezentanții Poliției Locale și inspectorii RASP Ploiești au monitorizat cursul de pe pârâul Dâmbu, nefiind înregistrate probleme deosebite. Totodată, pentru această situație sunt pregătiți 250 de saci cu nisip.


În acest sens, municipalitatea roagă ploieștenii care au probleme provocate de inundații să sune la dispeceratul Primăriei, la numărul de telefon 984  şi să ofere informații exacte cu privire la adresa proprietății afectate. 

 

 

Eveniment
  • Sâmbătă, 22 Iulie 2017
  • De Roxana Tănase

Accident rutier pe strada Poștei din Ploiești

Două autoturisme au intrat în coliziune sâmbătă după-amiază, pe strada Poștei din Ploiești. Accidentul rutier a avut loc în jurul orei 14.00. La fața locului s-au deplasat echipaje ale Poliției și...