cod galben

ANM a emis un cod galben de ploi în mai multe județe din țară, printre care se numără și Prahova.

Potrivit meteorologilor, pe parcursul zilei de marţi, 20 septembrie va continua să plouă în zona Carpaților Meridionali și Orientali, precum și în cea mai mare parte a Moldovei și Olteniei și local în Muntenia și Dobrogea. Treptat ploile vor diminua în intensitate, iar aria lor se va restrânge spre seară către sud-vest.  Local se vor mai cumula cantităţi de apă de peste 20...30 l/mp. 

La munte, temperatura va scădea până la limita înghețului, precipitațiile putând fi și sub formă de lapoviță și ninsoare.
La Ploiești, va continua să plouă până vineri, când vremea va deveni în general frumoasă.
În următoarele trei zile, temperatura maximă nu va depăși 16 grade, iar minima se va situa între 5 și 9 grade Celsius.