Marcel Tataru foto

Dr. ing. Marcel Tătaru a încetat din viaţă. Născut în anul 1949 dintr-o familie de ţărani din satul prahovean Mires şi-a indreprat primii paşi către agricultură.

Ajutându-şi părinţii şi fraţii la muncile gospodăreşti a prins drag de agricultură, absolvind apoi Liceul agricol Valea Călugăreasca şi Instititul Agronomic Bucureşti, promoţia 1975. După terminarea facultăţii a fot repartizat la CAP Glodeanu Sărat ca şef de fermă, după care şi-a continuat activitatea de inginer agronom, conducând fermele IAS Urlaţi şi CAP Fântânele. În anul 1987 devine directorul Staţiunii de Cercetare Fundulea de la Stoeneşti Prahova, continuând activitatea de cercetare agricolă până în anul 1999. Din anul 2000 a intrat în administraţia agricolă prahoveana ca director al Direcţiei de Protecţie a Plantelor şi ulterior director adjunct al Direcţiei Agricole Prahova, funcţie pe care a ocupat-o până în anul 2010. Activitatea de cercetare şi-a continuat-o ca şef de serviciu la Oficiul de Studii Pedologice şi Agrochimice Prahova până în anul 2013 când s-a pensionat. Vestea plecării dintre noi a lăsat judeţul Prahova mai sărac cu un specialist în agricultură, iar Direcţia Agricolă, OSPA, familia, colegii, prietenii şi fermierii sunt acum în doliu. Dr. ing. Marcel Tătaru se află la Capelă bisericii Sf. Treime din Ploieşti, iar ceremonia de înmormântare va avea loc sâmbătă la ora 13.00.