Alexandru Tomescu

Aflată în România de 25 ani, Organizația Umanitară CONCORDIA organizează principalul eveniment de fundraising al anului,  Concertul caritabil Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!", a II-a ediție, care are loc joi, 29 septembrie, începând cu ora 18:30, la Teatrul ODEON din București.



Cei prezenți se vor bucura de o călătorie de descoperire a profunzimii notelor muzicale alături de invitații speciali, Violonistul Alexandru Tomescu, Alexandra Ușurelu și artistul plastic Ana Munteanu, care va transpune în desene pe nisip, sand-art, tema fiecărei piese muzicale. Gazda evenimentului va fi și de această dată Jurnalista Irina Păcurariu.

Inspirați de bunătatea și deschiderea de care dau dovadă milioane de oameni ai planetei, ne propunem ca scopul Evenimentului caritabil „Pentru ca poveștile triste să aibă un final fericit!" să fie acela de atragere de fonduri pentru sprijinul și extinderea proiectelor socialedestinate celor 550 de copii și tineri defavorizați, proiecte desfășurate de CONCORDIA în București, Ariceștii Rahtivani și Ploiești, Județul Prahova.

Accesul la concertul caritabil se va face pe baza biletului achiziționat de la sediul Organizației Umanitare CONCORDIA.  Mai multe detalii pe www.concordia.org.ro.

Evenimentul este realizat sub Patronajul Ambasadei Austriei și sub Înaltul Patronaj al Alteței Sale Regale Principesa Maria a României.

În urmă cu 25 de ani am început prin a asigura o casă copiilor care nu au avut șansa să trăiască alături de familiile lor. Am adus zâmbete în viața lor. Astăzi, CONCORDIA este alături de peste 5.000 de copii și tineri defavorizați. Văzându-i zâmbind, continuăm să îi călăuzim și în viitor. Ajută-ne și tu să continuăm! Îți mulțumim!

 

Articole asemănătoare