bani donatii cutia milei

Constantin Bănică, un prahovean din Boldești Scăeni, susține că preotul din localitate, de la biserica Adormirea Maicii Domnului, nu i-a dat nici până în ziua de azi banii pe care i-a strâns de la enoriași în numele său, în urma unui anunț umanitar pe care l-a făcut la slujbă.

Totul s-a întâmplat în septembrie 2015 când Constantin Bănică a apelat la preotul Zidărescu Damian George. Acesta suferise o intervenție chirurgicală pe cord deschis și avea mare nevoie de bani, fiind în imposibilitatea de a munci.

Preotul a fost de acord, iar la finalul unei slujbe oficiate în luna decembrie 2015 a făcut apelul umanitar. Comunitatea locală s-a mobilizat și banii au fost strânși la biserică, numai că, la mai bine de 6 luni de când anunțul a fost făcut, Constantin Bănică susține că nu a văzut niciun ban.

Mai mult decât atât, acesta a încercat duminică să vorbească cu preotul în legătura cu acest lucru, însă parohul i-ar fi transmis că îi va face referat, pe motiv că posedă o înregistrare video cu el în momentul în care consumă băuturi alcoolice. Tânărul susține că nu poate consuma băuturi alcoolice pe motiv că urmează tratament, iar starea de sănătate nu îi permite.

Contactat telefonic de observatorulph.ro, preotul Damian Zidărescu a confirmat situația însă a transmis că predarea donațiilor strânse este întârziată de faptul că în momentul de față exista o ancheta socială demarată de Protoieria Ploiești Sud în cazul lui Constantin Bănică, în urma căreia urmează să se dea o rezoluție.

Observatorul Prahovean a solicitat un punct de vedere și Protoierie Ploiești Nord, de care ține lăcașul de cult și preotul din Boldești. Preotul Protoiereu Matei Adrian a transmis că la nivelul Protoierei este cunoscută situația tânărului din Boldești și că săptămână aceasta ancheta socială se va finaliza, urmând ca bărbatul să primească banii. Mai mult decât atât, Protoieria Ploiești va încerca acordarea unui ajutor tânărului, altul decât cel strâns din donații.