coada inmatriculari2

Chinul pentru cei care vor să își înmatriculeze mașina sau să intre în posesia unui pașaport continuă, în ciuda măsurilor luate de Prefectură.

Sute de oameni stau la coadă încă de la ora 6 de dimineață, deși programul a început abia la 8:30. “Am ajuns la 6:30 și eram numărul 22. Ne-am organizat noi cum am putut. Acum mai am 5 persoane în față. Durează cam 15 minute la fiecare” , spune Alina, o tânără ce vine tocmai de la Cosminele.

Coada s-a mutat de pe hol pe scară pentru a se păstra cât de cât un rând al celor veniți. Oamenii și-au pierdut răbdarea și dau vina pe proasta organizare a serviciilor de către Prefectură.

Săptămâna trecută a fost aceeași problemă atât la serviciul de înmatriculări auto cât și la eliberări pașapoarte. Atunci, Prefectura a anunțat o serie de măsuri ce aveau drept scot fluidizarea eliberării actelor. Se pare că deși angajații de la ghișee nu au pauză de masă și au fost scoase la concurs încă patru posturi, coada se mărește pe zi ce trece.

Citeste si: Măsurile luate de Prefectură pentru a evita aglomerația de la serviciul de înmatriculări auto

Câteva zeci de persoane stau pentru a doua oară la coadă, din cauza faptului că ieri, după șase ore de așteptare, cetățenii au fost înștiințați că programul se încheie la 16:30 și că vor trebui să revină și astăzi și să o ia de ca capăt.  Pentru ziua de azi Prefectura anunță că programul va fi prelungit până la 18:30.

Problema cozii interminabile nu este doar în rândul celor care au venit să își înmatriculeze mașinile, ci și al celor care așteaptă eliberarea pașapoartelor. Aici lucrurile sunt ceva mai delicate din cauza faptului că printre cei care așteaptă sunt și o mulțime de copiii ce urmează să plece din țară alături de părinți, motiv pentru care au nevoie de pașaport.

„Sunt cu copilul de doi ani după mine. E nevoie de prezența lui aici ca să îi fie făcută poze pentru pașaport. Stăm de trei ore și coada pare că nu înaintează deloc. Copilul și-a pierdut răbdarea și a început să plângă de foame. Ce îi pot face?” susține o femeie extrem de nemulțumită de organizare.

Pe strada Vasile Lupu s-a prezentat din nou și subprefectul Lupea Ioana Mădălina care a stat de vorbă cu oamenii și care explică faptul că toți angajații lucrează la capacitate maximă pentru ca lucrurile să se miște mai repede. „Am suplimentat personalul cu angajații de la alte servicii, dar până când cele patru posturi vacante nu vor fi ocupate lucrurile stagnează”. Subprefectul amintește de serviciul online de programare pentru înmatriculările auto prin care cei care își doresc să-și înmatriculeze mașina pot scăpa de coada infernală de la ghișee. Programările se pot face AICI.

Citeste si: Coadă infernală la serviciul de înmatriculări. Vezi motivul

coada-inmatriculari

coada-inmatriculari2

coada-inmatriculari3

coada-inmatriculari4

coada-inmatriculari5

coada-inmatriculari6

coada-inmatriculari7

coada-inmatriculari8

coada-inmatriculari9

 

 

 

Articole asemănătoare