mislea

În perioada comunistă, fosta mănăstire Mislea din  Prahova a fost un punct de reper al universului concentraționat comunist destinat femeilor deținute politic

Localitatea Mislea, situată în zona comunei Bănești, a fost, în perioada de început a comunismului, „un loc de groază“. Penitenciarul de femei de aici era, în realitate, un adevărat lagăr în care femeile refractare regimului erau supuse unor comportamente inumane și umilințe degradante.

Închisoarea de femei de la Mislea a fost amenajată pe locul unei foste mănăstiri ridicată în jurul anului 1530. Inițial, în perioada 1878-1924, a fost centru de detenție pentru minori, destinat reeducării delincvenților. După 1924, locul s-a transformat în închisoare de femei pentru condamnate de drept comun, aici fiind transferate deținutele de la mănăstirea Plătărești, din Călărași. Închisoarea a fost completaă, după 1944, cu o aripă specială, pentru femeile deţinute politic, legionare şi comuniste.

Interesant este faptul că, până în 1945, anul instaurării comunismului în România, pe la Mislea trecuseră, pentru „activități ilegaliste“, Ana Pauker (prima femeie vicepremier şi ministru de Externe atât din istoria României cât şi din lume) sau Constanţa Crăciun (ministru al Culturii între 1953-1957), viitoare figuri marcante ale regimului.

Aici au stat, pentru perioade mai lungi sau mai scurte, Maria Antonescu (soția mareșalului Antonescu), Elena Codreanu, văduva liderului legionar Corneliu Zelea (arestată timp de 10 ani, dar niciodată judecată), soţiile unor oameni politici, precum Niculina Mihalache (soţia liderului PNŢ Ion Mihalache), Emilia Hudiţă (soţia fruntaşului PNŢ Ioan Hudiţă), Arlette Coposu (soţia ţăranistului Corneliu Coposu), dar și Elisabeta Rizea, cunoscutul simbol al rezistenţei.

Femei supuse unor tratamente inumane

În anii ’50, majoritatea deţinutelor politic ajungeau la Mislea, la finalul unor anchete brutale şi procese nedrepte, după săptămâni întregi petrecute în beciurile de la Jilava sau în drumul spre alte puşcării din ţară.

Printre supliciile gândite de femeile-torționar care au condus închisoarea Mislea se număra tratamentul aplicat chiar de la venirea deținutelor: erau percheziţionate şi apoi intrau direct la duş, unde apa era extrem de rece. Celulele aveau câte trei rânduri de paturi suprapuse, iar numărul deţinutelor dintr-o celulă varia între 21 şi 34 de suflete.

Iarna, celulele erau încălzite cu o sobă care ardea numai o jumătate de oră pe zi. Deţinutele se spălau o dată pe săptămânâ, sâmbăta, când aveau la dispoziţie 10 minute pentru duş şi pentru spălarea hainelor.

Timpul fiind insuficient puneau hainele sub tălpi şi în timp ce se spălau pe cap mişcau picioarele continuu. Apoi plecau spre celule cu hainele ude pe ele.

Mâncarea era plină de gărgărițe, iar timpul alocat hrănirii era limitat, după care gamelele erau luate din fața deținutelor. Ca un supliciu, mâncarea era iarna foarte rece şi vara foarte fierbinte, invers de cum ar fi trebuit să fie.

Tratamentele oscilau între o normă de lucru de până la 12 ore pe zi, inclusiv duminica sau interdicția totală a de ieși din celule, cum a fost cazul lui Arlette Coposu sau Maria Antonescu.

Aspazia Oţel Petrescu, autoarea unor volume de memorialistică din infernul concentraţionar, a relatat multe din lucrurile pe care le cunoaștem astăzi despre lagărul din Mislea, printre care și episodul în care o deţinută a născut primul său copil, în închisoare.

„Mama a fost lăsată singură, în condiţii groaznice, iar Elena Tudor (zisă „Diri“, directoarea pușcăriei-n.r.), „a fost chemată noaptea de urgenţă şi când a văzut-o toată năclăită de sânge, i-a zis: «Iete, cum fată o căţea reacţionară» Femeia aia n-a iertat-o până a murit”, a povestit Aspazia Oţel Petrescu. Astfel de tratamente brutale i-au adus Elenei Tudor porecla de „Caligula“.

Din fericire, multe dintre femeile încarcerate la fosta mănăstire Mislea au supravieţuit şi s-au eliberat, prin decretul din 1964, iar în anii ’70, centrul de detenţie de la Mislea a fost închis și renovat. Din 1977, noua destinaţie a devenit cea de Centrul de Îngrijire și Asistenţă pentru Persoane Adulte cu Handicap, care se păstrează și în prezent.

Sursa panoramio.com