prognoza meteo doua saptamani prahova munte ploi lapovita

Meteorologii au anunțat ploi, lapoviță și ninsoare în zona de munte, în primele zile de prognoză. După 19 mai, temperaturile vor crește.

Potrivit ANM, intervalul de prognoză va debuta cu o vreme răcoroasă pentru această perioadă din an. Aversele, posibile în fiecare zi a intervalului de prognoză, se vor semnala pe arii mai extinse. „Astfel, se va înregistra o medie regională a temperaturilor maxime de 18 grade şi de 7 grade a celor minime. În intervalul 19 – 22 mai valorile termice vor creşte uşor şi treptat, în medie până în jurul a 24 de grade, ziua şi 11...12 grade, noaptea”. Meteorologii au anunțat că, ulterior, regimul termic se va menţine relativ constant în jurul acestor valori, ce se încadrează în limitele normale ale perioadei. Se vor semnala ploi pe arii mai extinse și în intervalul 24 – 29 mai.

La munte, „primele patru zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme rece, cu o medie de 6 grade a temperaturilor maxime şi în jur de -1 grad a celor minime”, precizează sursa citată. Vremea, spun meteorologii, va intra „într-un proces de încălzire uşoară şi treptată, astfel că în cea de-a doua săptămână regimul termic se va încadra în limitele normale ale perioadei şi va fi relativ constant, cu maxime, în medie, de 13 grade şi minime în jur de 5 grade”. Probabilitatea de apariție a precipitaților va fi ridicată pe tot intervalul de prognoză, iar în primele zile acestea vor fi şi sub formă de lapoviţă şi ninsoare.