haine sh2

Românii aleg din ce în ce mai des să achiziționeze haine second-hand în detrimentul celor noi. În ultimii ani industria hainelor la mâna a doua s-a dezvoltat considerabil, dovadă stând apariția a tot mai multe magazine cu acest specific. Acest fenomen se poate observa și în Ploiești, unde magazinele de haine second-hand au ajuns să fie chiar unele lângă altele, și tot să facă profit.

Principalul avatanj al hainelor deja folosite este prețul foarte mic cu care se vând. Produse de la brad-uri celebre precum Zara, Bershka, H&M, Pull&Bear, și multe altele, care achiziționate din magazin cu câteva sute de lei, se pot găsi cu câțiva lei în magazinele second-hand, noi, sau cu ușoare urme de uzură. Hainele ce intră în astfel de magazine sunt verificate înainte, pentru a nu prezenta defecte majore. Astfel, pentru un tricou ce a fost purtat de câteva ori poți plăti doi sau trei lei din magazinele SH, sau îl poți lua nou, din magazin, cu câteva zeci de lei.

Un alt avantaj al acestor haine este unicitatea. Este puțin probabil să întâlnești pe cineva cu același articol vestimentar ca și tine, asta dacă hainele au fost aduse din străinătate iar același model nu a fost achiziționat și de magazinele românești.

Unii oameni spun că preferă hainele SH datorită faptului că se simt bine știind că un lucru în perfectă stare nu este aruncat, ci refolosit, fiind chiar o metodă de reciclare sau ecologie. “De fiecare dată când îmi cumpăr haine la mâna a doua încerc să îmi imaginez cui au aparținut. Am impresia că au și o valoare spirituală și că energiile fostului proprietar au rămas încă acolo” , susține Alina, o tânără ce achiziționează des haine la mâna a doua.

Nu doar persoanele cu venituri mici aleg să facă cumpărături la SH, ci și cei cu salarii destul de mari. Motivele sunt aceleași. Bani mai puțini pentru aceeași calitate. Mai mult decât atât, în magazinele SH intră produse care pe piața românească nu se găsesc, decât dacă sunt comandate online, iar costurile de transport fac mai mult decât produsul în sine.

Un dezavantaj al hainelor SH este dat de bacterile pe care este posibil să le poarte. Înainte de a fi scose la vânzare, hainele sunt dezinfectate și spălate, după cum susțin comercianții și distribuitorii, dar având în vedere cantitatea uriașă de haine ce se curăță în același timp, este puțin probabil ca iginienizarea să se facă după cum se spune. Așa că, înainte de a purta orice lucru cumpărat de la second-hand, ai grijă să-l speli foarte bine înainte de purtare, astfel încât să nu ai vreo surpriză neplăcută. De asemenea, ai mare grijă la defectele ascunse. Este posibil ca pe alocuri să fie câte o mică ruptură, sau vreun nasture lipsă.

Deși unii au impresia că românii au ajuns în coada Europei și că poartă hainele aruncate de străini, este bine de știut că magazinele second-hand au mare căutare și în străinătate. Străinii au înțeles avantajele pe care le au astfel de magazine și consideră că nu este nimic rușinos în a purta haine la mâna a doua, din contră, sunt de părere că este o afacere profitabillă.

În Ploiești magazinele cu astfel de profil s-au înmulțit și au luat locul magazinelor ce comercializează haine noi. Mai mult, inventivitatea românilor a determinat chiar și apariția unor magazine second-hand ce nu comercializează doar haine, ci și jucării de înaltă calitate (Magazin de jucării second-hand Ploiești).

haine sh2