paste ziua muncii

Nu ştiu cum s-a făcut, dar niciodată, între 1944 şi 1989, Paştele (creştin-ortodox) nu a „picat” de 1 mai. Prima suprapunere a avut loc în 1994, apoi în 2005 şi acum, în 2016. Următoarea „întâlnire” este programată abia pentru 2089... Este un articol al lui Lucian Vasilescu din Ziarul de duminică.

În ultimii ani ai regimului comunist, partea festivă a serbării luase un nemaivăzut avânt în defavoarea părţii cu micii şi cu berea, care nu se mai găseau deloc.

Cu cât aveam burţile mai goale, cu atât eram îndemnaţi să scandăm mai avântat pentru clasa muncitoare şi călăuza ei către comunism, la care ni se spunea că vom ajunge „în zbor”. N-a fost să fie şi n-am ajuns. Nici în zbor, nici altfel. N-am ajuns la comunism, în schimb am ajuns aici unde ne găsim, într-o lume căreia nu ştiu cum să-i spun, o lume în care ţopăim de bucurie pe mormântul comunismului şi plângem/ deplângem agonia capitalismului (cel puţin a celui despre care credeam că ştim câte ceva). În fine...

Pornisem de la o sărbătoare: aceea de 1 Mai – Ziua Muncii (astăzi), Ziua Internaţională a Celor ce Muncesc (până în 1989). Iată cum a fost de s-a făcut că-l sărbătorim pe Întâi de Mai:

La anul 1886, în Chicago, a avut loc o grevă generală la care au participat peste 350.000 de muncitori, care revendicau reducerea zilei de lucru la 8 ore. Autorităţile au intervenit în forţă şi s-a lăsat cu sânge.
În acelaşi an, dar la New York, a fost inaugurată Statuia Libertăţii, un cadou al Franţei pentru America.

Scheletul metalic al statuii a fost proiectat de Gustave Eiffel. Aşadar, la 1886, a avut loc un schimb transoceanic şi transcontinental. America a exportat în Europa „lupta de clasă” iar Europa a exportat peste Atlantic cel mai cunoscut simbol al libertăţii. (Lucian Vasilescu)

Textul integral AICI

 

 

Articole asemănătoare