vremea paste

Meteorologii anunţă vreme frumoasă în prima zi de Paşte. Temperaturile maxime se vor încadra între 17 grade în estul Transilvaniei şi pe litoral şi 23 de grade în sudul Munteniei şi poate al Moldovei. Sunt aşteptate, însă, şi ploi de scurtă durată în nordul şi sud-vestul ţării.

DUMINICA, IN PRIMA ZI DE PASTI, vremea se va încălzi uşor, astfel încât temperaturile maxime se vor încadra între 17 in estul Transilvaniei si pe litoral si 23 de grade in sudul Munteniei si poate al Moldovei. Peste zi cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în zonele montane şi submontane, precum și în nordul şi sud-vestul extrem al ţării unde, îndeosebi după-amiaza şi seara, vor fi ploi de scurtă durată.

Noaptea, cerul se va înnora în majoritatea regiunilor şi va ploua local în Banat şi Oltenia şi cu totul izolat în rest. Vântul va sufla mai alert în sudul Banatului. Dimineaţa, pe litoral vor fi condiţii de ceaţă.

LUNI, 2 MAI. Cerul va fi temporar noros peste zi, când numai pe arii restrânse vor fi ploi de scurtă durată, în special în sud-vestul şi nord-estul ţării. Noaptea înnorările se vor accentua în toată ţara, dar mai ales în jumătatea de sud, unde va ploua pe arii extinse.

Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în regiunile sudice și la munte.Regimul termic va fi caracterizat de valori în general apropiate de mediile climatologice ale perioadei. Maximele se vor încadra între 15 grade pe litoral si 22 de grade in Crisana si in Maramures.

TENDINTA MARTI Vremea va fi în general instabilă. Cerul va fi mai mult noros şi va ploua intoată ţara, mai frecvent şi mai însemnate cantitativ în jumătatea de sud. Si tot aici dar si la munte vantul va sufla destul de tare, iar temperaturi maximr vor fi in general intre 11 si 20 grade.

De miercuri pana vineri vreme va fi mai racoroasa decat in mod nomral in prima decada a lunii mai si cel putin in primele doua zile va ploua temporar, mai ales in jumatatea de sud-est a tarii.

sursa: RTV.NET