trotineta alesi galati

Doi aleși Galați, mai exact primarul orașului și președintele Consiliului Județean, s-au plimbat îmbrațișați cu trotineta pe faleza Dunării, spre amuzamentul privitorilor. Filmulețul cu cei doi a devenit viral pe internet.

Cei doi aleşi au lăsat cu gura căscată miile de oameni aflaţi la promenadă pe Faleza Dunării după ce au apărut, duminică 24 aprilie, într-o ipostază cel puţin jenantă: îmbrăţişaţi, pe o trotinetă electrică, ca doi puştani de şcoală primară.

Când credeam că le-am văzut pe toate şi că oamenii politici din Galaţi nu ne mai pot face nicio surpriză, iată că aleşii s-au întrecut pe ei înşişi şi au mai oferit, duminică, 24 aprilie, de Sărbătoarea Scrumbiei, un spectacol aflat la limita dintre penibil şi campania electorală. Marius Stan (primarul în exerciţiul al Galaţiului şi candidat pentru un nou mandat di partea UNPR) şi Nicolae Bacalbaşa (preşedintele Consiliului Judeţean, din partea PSD) i-au lăsat cu gura căscată pe cei câteva mii de gălăţeni ieşiţi la promenadă, după ce au apărut printre trecători mergând pe trotinetă. Tonul a fost dat de Marius Stan (59 ani), care a dat câteva ture cu jucărioara electrică, după care l-a invitat şi pe doctorul Bacalbaşa (72 ani) să trăiască senzaţia, însă acest nu a avut curajul să conducă singur trotineta, aşa că s-au  urcat împreună, într-n spectacol care a fost imortalizat de sute de gălăţeni.

Continuarea și video pe: adev.ro/o66l4w

 

Articole asemănătoare