meserii pierdute cizmar

O vorbă din popor spune că meseria e brățară de aur. Tinerii din ziua de azi pare că nu mai sunt de acord cu zicala, schimbându-și meseria de fiecare dată când vine vorba de ceva mai benefic pentru ei.

Dacă în urmă cu 15 ani se găseau meșteri în diverse domenii pe la toate colțurile, acum dacă mai vezi un atelier de meșteșugărit, e un lucru surprinzător. Cei care au rămas să practice meserii unde e nevoie de migală și atenție la detalii sunt puțini și nu au cui să transmită îndeletnicirea mai departe.

” Uneori aș vrea să fac un ceas care să dea timpul înapoi și să revină vremurile în care cei ca mine erau apeciați”

În Ploiești, spre exemplu, l-am găsit pe ‘nea Vali Dumitrescu, un ceasornicar cu un mic atelier pe strada George Coșbuc, lângă Halele Centrale. ‘Nea Vali este ceasornicar de când avea 10 ani. Meserie a învățat de la tătăl sau, un foarte cunoscut cersornicar al Ploieștilui din perioada comunistă, care în urmă cu șase ani s-a stins din viață iar afacerea a lăsat-o fiului său. Și tatăl său a învățat meserie tot de la un membru al familiei, pe când era copil. Toată viața a reparat mecanisme și știa tot ce se putea în domeniu. Acum fiul său repară tot ce îi pică în mână. De la ceasuri scumpe, pe care oamenii dau sute sau mii de euro, până la chilipiruri sau ceasuri extrem de vechi. Poate face cu ușurință diferența între calitate și kitschuri. Mulți dintre cei care l-au vizitat au aflat de la meșter de falsurile pe care au dat sume considerabile. „Altceva nu știu să fac. Asta am învațat de copil și asta am făcut toată viața. Uneori aș vrea să fac un ceas care să dea timpul înapoi și să revină vremurile în care cei ca mine erau apeciați. Aș vrea să lucrez din  nou alături de tata și să îi învăț pe alții tainele timpului. Aici nu se repară un simplu obiect. Aici se repară suflete, amintiri, momente din viața oamenilor care sunt păstrate în vechile ceasuri primite de la oameni dragi sufletelor lor.”

Deși oamenii preferă ceasurile digitale și mulți nici numai știu cum e să porți un ceas la mână, ‘nea Vali încă are clientela lui fidelă, și tot timpul are de lucru. „Se poate încă supraviețui, dar nu vă gândiți că se câțtigă cine știe ce. Taxele sunt mari, și nu le poți cere oamenilor mai mult decât pot da. Le iau cât cosider că merită lucrarea, nu am suprataxe ca alții din domeniul meu. Plus de asta, ce nu consider că merită, nu primesc la reparat, nu îmi place să înșel oamenii.” Pentru cei mai amărâți, ceasornicarul repară și restaurează gratuit, doar de dragul artei la care ține atât de mult. Mai sunt și alți ceasornicari în Ploiești, dar niciunul nu are cui să dea meseria mai departe. ‘Nea Dumitrescu și-ar dori un ajutor pe care să îl ia drept ucenic, dar tinerii numai sunt interesați de vechile profesii.

Câteva străzi mai departe, pe strada Ulierului, într-o casă veche, îl găsim pe Victor Budui. Este un cizmar de 63 de ani, care practică meseria de la 17 ani, din 1992 având propriul atelier. Înainte de asta a lucrat pentru Cooperativă, unde viața era cu mult diferită. Aici e propriul lui șef. Face ce crede de cuviință și are clieții lui care îl urmează oriunde. Are clienți din toate categoriile. De la domnișoare ce își repară flecurile de la pantofi, până la persoane cu defect locomotoriu ce își fac încălțăminte doar pe comandă. Meseria nu are cui să o dea mai departe. Nu e nimeni interesat de cizmărie și dispus să stea la o masă de lucru ore întregi, migălind la încălțămintea oamenilor. Spune că încă se poate trăi din asta. Oamenii sunt săraci și mulți preferă să reparte decât să înlocuiască. Veniturile nu sunt foarte mari, dar altele oricum nu ar avea de unde să vină. Asta a făcut toată viața și e de părere că asta va face până la sfârșitul zilelor. Concurența nu e prea mare, sunt puțini cei care au rămas să repare încălțăminte și crede că în curând nu va mai rămâne nimeni care să practice meseria asta. „Tinerii se rezgândesc tot timpul. Visează la lucruri mărețe și preferă să lucreze la birou. Nu vrea nimeni să stea închis și să meșteșugăiască la pantofi, cu toate că e o meserie frumoasă.”

Odinioară existau mai multe meserii vechi, care erau păstrate cu sființenie de cei ce le-au practicat toată viața. Profesii ca blănier, pălăriel, fierar, coșar, tapițer, restaurator de stilouri, etc. , au dispărut acum de pe piața marilor orașe, după ce ani la rândul au reprezentat principalele motoare economice ale cartierelor din metropole. 

meserii pierdute ceasornicar