Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

oniga

În vreme ce oameni bătrâni și bolnavi, cu handicap grav, se târau la propriu până la sediul Direcției pentru Asistență Soicală din Ploiești pentru a obține mult râvnita ștampilă care să le permită să primească un ajutor financiar necesar pentru tratament, alte zeci de persoane sănătoase din Prahova încasau ilegal indemnizații de handicap sau de însoțitor.

 

Suma este colosală și a ieșit la iveală astăzi, după ce Tribunalul Prahova a dat sentința într-unul dintre dosarele "Oniga".

UPDATE Oniga Viorica este inculpată într-un nou dosar penal pentru 2 infracţiuni de neglijenţă şi o infracţiune de abuz în serviciu, cu fapta agravantă a concursului de infracţiuni. În dosarul indicat s-a dispus, la cererea părţii civile a d-nei Ionescu Cristina-Oana, introducerea părţii responsabile civilmente Consiliul Judeţean Prahova. Dosarul este pe finalizare urmând a fi propusă măsura legală de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.

 

Concret, 37 de prahoveni au primit în mod ilegal suma de 1 074 379 lei de la stat pentru că s-au folosit de acte false și de șpăgi încasate de clica de medici și psihologi condusă până în anul 2012 de Viorica Oniga, președintele Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din cadrul DGASPC Prahova. Tribunalul Prahova a decis: cei 37 de prahoveni "bolnavi închipuiți", trebuie să dea banii înapoi.

Vă prezentăm mai joi lista cu prahovenii care sunt acum obligați să returneze ajutoarele sociale încasate ilegal:
Bărboiu Elena la plata sumei de 46.093 lei, Berindel Ana la plata sumei de 50.571 lei, Berindel Constantin la plata sumei de 15.128 lei, Berindel Elena la plata sumei de 34.741 lei, Berindel Gheorghe la plata sumei de 41.678 lei, Berindel Luminița la plata sumei de 22.556 lei, Botez Ioana Cristina la plata sumei de 38.776 lei, Constantin Rodica la plata sumei de 25.153 lei, Deciu Dumitru la plata sumei de 17.322 lei, Deciu Steliana la plata sumei de 3.565 lei, Preda( Galenciu) Georgiana la plata sumei de 64.786 lei, Gheorghiu Crăciun la plata sumei de 49.192 lei, Ionescu Elena la plata sumei de 40.275 lei, Leonida George la plata sumei de 48.444 lei, Leonte Florentina la plata sumei de 40.605 lei, Lupea Eugenia la plata sumei de 43.850 lei, Mihai Ioana la plata sumei de 9.141 lei, Mihăilă Ion la plata sumei de 34.419 lei, Neacșu Dan Viorel la plata sumei de60.188 lei, Nicolau Ana la plata sumei de 34.716 lei, Pană Olga la plata sumei de37.142 lei, Pătrașcu Doina Paraschiva la plata sumei de 33.381 lei, Popa Constantin la plata sumei de 46.837 lei, Popescu Ion la plata sumei de 15.955 lei, Popescu Mariana-15.994 lei, Preda Alexandru la plata sumei de 65.628 lei, Preda Călina la plata sumei de 66.267 lei, Rădulescu Tania la plata sumei de 20.727 lei, Șerban Maria la plata sumei de 5261 lei, Simion Gheorghe la plata sumei de 25.988 lei, Simion Victoria la plata sumei de 10.502 lei, Târteață Elena la plata sumei de 10.436 lei, conform portalului instanțelor de judecată.

Pe lângă faptul că trebuie să dea banii înapoi, cei 37 de inculpați au fost condamnați și la închisoare cu suspendare (un an și șase luni fiecare) dar și la 60 de zile de muncă în folosul comunității.

Acești au fost găsiți vinovați de cumpărare de influență în formă continuată, înșelăciune în formă continuată, uz de fals și complicitate la cumpărare de influență.

Decizia Tribunalului Prahova nu este definitivă și poate fi atacată în termen de zece zile de la pronunțare. Conform portalului instanțelor de judecată o parte dintre persoanele condamnate a plătit banii încasați ilegal, iar pentru ceilalți care au rămas datori, instanța a decis păstrarea măsurilor asiguratorii dispuse prin ordonanţele procurorului cu privire la bunurile mobile şi imobile ale acestora.

Reamintim că în luna mai 2012, un imens scandal a izbucnit în Ploiești după ce procurorii DNA au descoperit acte ilegale săvârșite la Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului Prahova.

Atunci Viorica Oniga, șefa Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap din Prahova a fost arestată, iar alți angajați ai instituției au fost anchetați, pentru că existau suspiciuni legate de modalitatea în care se acordau gradele de handicap, respectiv idemnizațiile lunare pentru bolnavi și însoțitorii acestora.

A fost descoperită în adevărată mafie la DGASPC, compusă din medici și psihologi, care profitau de funcțiile pe care le aveau și întocmeau dosare de handicap cetățenilor perfect sănătoși, care nu ar fi trebuit să beneficieze de ajutoare bănești din partea statului.

În paralel cu acest dosar în care s-a dat deja sentința, pe rolul Tribunalului Buzău se judecă încă dosarul în care inculpată este Oniga.