habitat for humanity ploiesti3

Opt familii din Ploiesti vor avea in curand un acoperis deasupra capului dupa ce au fost ajutate de mai multi voluntari. Ultimii sunt 12 elevi din Irlanda de Nord care au ajuns in Romania dupa ce au strans din donatii suma de 8.000 de lire sterline. Pentru a aduna fondurile necesare, tinerii, care au varste intre 16 si 18 ani, au incercat sa doboare recorduri mondiale intr-un maraton de o saptamana, sensibilizand astfel comunitatea locala.

Clio are 17 ani si este eleva la liceul Friends School din Lisburn, Irlanda de Nord. si-a dorit foarte mult sa vina pe santierul Habitat for Humanity de la Ploiesti asa ca a inceput sa se gandeasca la un plan pentru a strange banii necesari pentru transport, cazare si alte cheltuieli, dar si pentru a face o donatie fundatiei.

Alaturi de tanara sunt si colegii ei, 11 la numar. Pentru toti santierul de la Ploiesti este o experienta benefica in dezvoltarea personala.Voluntariatul ii formeaza pe tineri ca oameni, dezvoltandu-le multe aptitudini. ”Invata sa-si gestioneze banii, timpul, ca somunice, sa raporteze evenimentele. Sunt capacitati foarte importante, le pot trece in CV si este calculata ca si experienta in munca”, susține Alex Sbircea, coordonator Habitat for Humanity.

Elevii irlandezi sunt in vacanta in aceasta perioada, dar in loc sa stea in cluburi au preferat sa vina sa munceasca aici. Ajutorul copiilor e foarte important pentru ploiestenii beneficiari ai locuintelor. ”Aceasta casuta o astept de 30 de ani, mi se pare incredibil ca acesti copii sa si lase casa si sa vina sa ne ajute pe noi”, sustine Nicoleta Irimia, unul dintre beneficiari.

Familiile beneficiare trebuie sa-si permita sa plateasca in 20 de ani aproximativ 110.000 de lei, cat costa o astfel de locuinta, dar si sa ajute la randul lor in alte proiecte similare. In plus, acestea trebuie sa faca 1.500 de ore de voluntariat la construirea caselor. Fara niciun interes, insa, in saptamana aceasta la Ploiesti, elevii irlandezi au facut 600 de ore de munca. Proiectul de la Ploiesti se va finaliza anul viitor. 

habitat for humanity ploiesti

habitat for humanity ploiesti2