cursuri muzica copii

Casa de Cultură “I.L. Caragiale” a Municipiului Ploieşti vine în întâmpinarea micilor ploieşteni care doresc să studieze arta vocală.

La sediul instituţiei din strada Democraţiei nr. 60-62 se organizează cursuri de muzică uşoară pentru copii. Selecţia pentru înscrierea la cursuri este realizată de profesorul coordonator, compozitorul Alin Nicodim, pe baza interpretării acapella a două cântece din repertoriul naţional sau internaţional, precum şi a testelor de intonaţie, simţ ritmic şi auz muzical. Cercul de muzică uşoară pentru copii se desfăşoară marţi, între orele 14.00–16.00, şi miercuri, în intervalul orar 9.30–11.30. Costul lunar pentru aceste cursuri este de 35 de lei.