casa scarii

Începând de astăzi, observatorulph.ro publică un serial privind drepturile și obligațiile locatarilor. 

Știați că un bloc de locuințe trebuie să respecte legile proprietății private, dar și pe cele ale coproprietății?

Coproprietatea presupune existența unor spații în imobil care le sunt utile tuturor locuitorilor imobilului. 

Aceste spații sunt subsolul, casa scării, magaziile sau boxele, holurile, uscătoriile, etc. Pentru că toate aceste încăperi sunt încălzite, toți proprietarii și locatarii, inclusiv cei care nu mai sunt conectați la sistemele centralizate de încălzire, au obligația de a contribui la costurile cu încălzirea, conform legii!

Valoarea contribuției este determinată de cota parte indiviză care îi revine fiecărui proprietar. Aceste obligații legale există peste tot în lume. 

În România, există legi care detaliază obligația de a plăti încălzirea spațiilor comune. Toate acestea prevăd faptul că plata încălzirii spațiilor în cauză este obligatorie, chiar dacă a rămas conectat un singur apartament la sistemul centralizat, sau o parte din cantitatea de căldură este folosită cu alt scop, sau dacă instalațiile de distribuție a energiei termice au fost tăiate în anumite zone din imobil.  

Sistemele centralizate de încălzire deservesc confortul privat, dar păstrează și siguranța și interesele colectivității.