După mai multe luni în care lucrările la pasajul de la Gara de Vest au stagnat, astăzi a fost demontată bariera CFR, care împiedica montarea pilei numărul șase.

Bariera semi-automată nu va ajunge la fier vechi, ci va fi montată la pasajul la nivel cu calea ferată peste DN 1B, de la Blejoi, care va fi modernizat luna aceasta (detalii AICI).

Lucrările la pasajul de la Gara de Vest ar fi trebuit finalizate la 31 Decembrie 2015, fiind finanțate din fonduri europene.

Printr-un act adițional, termenul de finalizare a investiției s-a prelungit până la 30 Iunie, însă facturile constructorilor vor fi achitate de la bugetul local.

După demisia managerului unității de implementare a proiectului, potrivit unor surse, funcția va fi preluată de Anca Agapie, administratorul public al municipiului Ploiești.