Lucrările pentru finalizarea Palatului de Justiție situat pe strada Gh Doja din Ploiești au fost reluate.

Șantierul a început în 1996, dar a fost abandonat atât din lipsă de fonduri, cât și din cauza problemelor financiare ale constructorului care a câștigat licitația inițială.

Potrivit documentului transmis redacției noastre de Tribunalul Prahova, termenul de finalizare a lucrărilor este de 18 luni, valoarea contractului fiind de aproape 10 milioane de euro.

În prezent, Tribunalul Prahova funcționează cu chirie într-o clădire cumpărată de SC Hale și Piețe SA de la OMV Petrom în mandatul fostului primar Iulian Bădescu.

Istoria șantierului, publicată de adevarul.ro

Construcţia Palatului de Justiţie din Ploieşti a început în 1996, iar în patru ani aici ar fi trebuit să funcţioneze Judecătoria Ploieşti, Tribunalul Prahova şi Curtea de Apel Ploieşti. Fondurile, tărăgănate de la început de la bugetul de stat, urmate de falimentul constructorului, SC Coreco Construcţii SRL, în 2007, au întârziat lucrările. Execuţia a fost reluată abia în toamna lui 2010 de lichidatorul firmei Coreco, dar a fost stopată din nou în lipsa fondurilor de la buget, dar şi pentru că studiul de fezabilitate era cu mult depăşit de realităţile celor 14 ani care trecuseră de la începerea lucrării. Normativele europene în domeniu, normele legate de spaţiu şi circuitul justiţiabililor, arestaţilor, dosarelor şi magistraţilor, creşterea numărului de judecători, informatizarea – aspecte care nu au fost luate în calcul la proiecul din 1996 a impus un nou studiu de fezabilitate, realizat de Tribunalul Prahova. Acesta a arătat că Palatul de Justiţie nu mai poate găzdui decât două dintre instanţe, adică Tribunalul şi Curtea de Apel. Citeste mai mult: adev.ro/mwtyzs

Vezi mai jos comunicatul Tribunalului Prahova