Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

Ionuţ Gologan, prahoveanul condamnat la moarte în Malaysia pentru trafic de droguri, a pierdut recursul la Curtea Federală de Justiţie a Malaysiei care a confirmat pedeapsa capitală printr-o decizie definitivă, potrivit unui comunicat al MAE. Tânărul de 24 de ani din comuna prahoveană Telega a fost un premiant crescut cu greu de bunică.

 

Avocaţii cetăţeanului român urmează să depună o cerere de graţiere la sultanul statului malaysian în care a fost comisă fapta. Conform procedurilor malaysiene, această cerere va fi analizată de o Comisie de Graţiere, care se convoacă la solicitarea sultanului. MAE precizează că sentinţa nu poate fi pusă în aplicare până când nu este soluţionată cererea de graţiere, iar acest demers poate fi de durată“.

Pe 26 iunie 2012, Ionuţ Gologan a fost prins pe Aeroportul Internaţional Kuala Lumpur cu aproape 1,5 kilograme de metamfetamină, descoperită la verificarea bagajelor sale, şi a fost acuzat de trafic de droguri. În tot acest timp, tânărul, care lucra ca şofer cu jumătate de normă pentru o firmă de transport din Germania, a fost închis în Malaysia. În localitatea unde s-a născut, Telega, tânărul era cunoscut mai degrabă ca un copil cuminte, premiant în clasele primare şi în gimnaziu, crescut cu greu de bunică. Primele semnale privind schimbarea radicală a acestuia au apărut după ce, în 2012, autorităţi din Germania au sunat la Primăria din Telega pentru a se interesa de familia tânărului. Chiar dacă nu au primit informaţii clare, funcţionarii din comună au înţeles că Ionuţ Gologan se ocupa de afaceri dubioase în străinătate.

Opinia generală este că tânărul a fost racolat de un anturaj dubios şi atras de mirajul banilor mulţi şi nemunciţi. În timpul anilor petrecuţi în închisorile din Malaysia, Ionuţ Gologan a fost ajutat cu bani de persoane impresionate de povestea sa. Printre ei a fost şi Gigi Becali care i-a dat tatălui lui Ionuţ 3.000 de euro. Tânărul a spus, însă, că o parte dintre aceşti bani au fost folosiţi de tatăl său în scopuri personale. Ce şanse mai are Ionuţ Gologan Oficialii MAE sunt încă optimişti privind soarta lui Ionuţ Gologan. Potrivit aceluiaşi comunicat, MAE informează că legislaţia malaysiană privind pedeapsa capitală pentru traficul de droguri este în curs de revizuire. De asemenea, autorităţile malaysiene au informat oficial că au blocat administrativ execuţiile în cazul persoanelor condamnate la moarte pentru trafic de droguri, în vederea revizuirii legii.

Citeste mai mult: adev.ro/o1k6ty