Observatorulph.ro a solictat un punct de vedere reprezentanţilor Therme Bucureşti după ce pe amfostacolo.ro au apărut mai multe impresii ale părinţilor.

Detalii aici:AU FOST LA THERME, CU COPIII. IMPRESIILE PĂRINŢILOR NU SUNT DINTRE CELE MAI BUNE

Iată răspunsul, punctual, al celor de la Therme la întrebările observatorulph.ro:

1 De ce miroase puternic a clor apa din zona Galaxy?

Apa de la Therme București este curațată și purificată cu ajutorul ozonului. Percepția mirosului resimțită de unii dintre vizitatori în primele 5-6 zile de la deschidere poate fi datorată faptului că în orice clădire nouă mai pot persita câteva săptămâni anumite mirosuri datorate lucărilor de finisare și de curățenie generală. Therme București este și va fi ventilat și aerisit corespunzător 24 de ore din 24 cu ajutorul unor centrale de ventilație care au o capacitate de peste 300.000 mc de aer pe oră,  pentru a crea tot confortul celor care ne vizitează.

2 De ce este permis fotografiatul?

Prin Regulamentul centrului Therme București, fotografiatul este permis. Filmatul cu titlu profesional precum și fotografiatul și filmatul altor persoane, fără acordul acestora, este strict interzis, așa cum se precizează în articolul 6 din Regulament.

3 De ce apa este rece?

Temperatura apei din bazinele proiectelor Therme dezvoltate de grupului nostru în Europa este cu 3 grade mai mică decât temperatura din bazinele de la Therme București. În România am ales să menținem o temperatură constantă de 33 de grade Celsius, limita maximă admisă prin reglementările europene în vigoare.

4 Zona Galaxy are 2 toalete pt fiecare sex. Nu sunt prea putine?

Doar în zona Galaxy sunt disponibile publicului 9 toalete, dintre care una specială pentru persoanele cu dizabilități.  În tot complexul Therme Bucuresti, vizitatorii au la dispoziție cu 20% mai multe toalete decât în orice proiect similar al concernului WUND.