Pe amfostacolo.ro au apărut mai multe impresii ale clienților de la Therme București, cel mai mare parc acvativ cu apă termală din Europa.

Iată cronica unei mămici:

"Am fost sambata, 16 ianuarie la noul deschis Therme. Ma bucur ca am ales sa ajung dimineata la 10.30, imi pare rau ca nu am ajuns mai devreme, pentru ca desi nu am stat la coada la intrare, inauntru era deja plin si cu greu am gasit un sezlong (eram 4 adulti si 2 copii). Regula cu 30 de minute de lipsa de la sezlong - urmeaza eliberarea lui, nu se aplica. Am stat peste 30 de minute pe langa sezlong si nu cred ca a venit o singura persoana de la cele din jurul meu, dar nu pot spune ca ma deranjeaza, mi se pare o regula stupida cand ai copii si mai ales cand astepti 15 minute sa te dai pe tobogan, asta inseamna ca la doua ture trebuie sa dai una si pe la sezlong.

Am sa scriu mai jos o recenzie destul de proasta dar asta e doar punctul meu de vedere (impartasit de mai multi din cee ce am mai citit pe bloguri):

1. Miroase extrem de tare a clor, după 2 ore ma usturau grav ochii, ma ustura și acum deși am ieșit de vreo 3 ore

2. Poți sa îți aduci liniștit mâncare (nu salam) și apă, e un asa balamuc și atât de puțin personal încât nu cred ca e vre-un risc

3. Poți face cate poze vrei, nu te întreabă nimeni nimic

4. Zone neterminate, în zona toboganelor pt copii, fire lăsate la vedere în vestiare, apa multa pe care nu o ștergea nimeni în zona de șezlonguri unde e linoleum

5. Apa rece, afara la fel de rece, va spun sincer ca am mai fost la bazine acoperite și era cald

6. Nu erau suficienti colaci pt tobogane.

7. Pe la 12 stăteai cam 15 minute sa te dai pe tobogan

8. Am intrat la 10.30 și am ieșit la 14.30 și la ieșire am văzut socata ca cozile erau pana la ușă și am întrebat pe cel care intra când eu ieșeam și a zis ca stat o ora la coadă.

9. Zona Galaxy are 2 toalete pt fiecare sex, cum sa nu faci pipi în apă în condițiile astea? Și 3 dușuri... Pe bune... Ah și un feon cam la 66 de vestiare, adica cam la100 de pers (presupunand ca exista si copii)...

10. Restaurantul este extrem de mic, si daca cumva pe la ora pranzului doriti sa mancati, sa va asteptati sa petreceti minim 30 de minute din timpul platit pentru distractie, sa stati la coada la mancare...

11. erau cateva usi care dadeau afara si care au stat deschise ceva timp pentru ca personalul nu se intelege ce sa introduca pe usile alea, una era fix langa bazinul de copii... nu vreti sa stiti ce frig venea...

Nu stiu raspunsul oficial al celor de la Therme legat de clor si toalete dar il astept pentru ca am facut reclamatie oficiala. Cum sa fie apa termala daca mirosea a clor?

Concluzia mea: sa incerc si in timpul saptamanii si evident sa incerc sa ajung si in restul zonelor. Cred ca daca ma voi duce cand nu vor fi chiar toate cele 4000 de persoane inauntru ar fi sanse de distractie..."

Un alt client nemulțumit a scris următorul comentariu:

 

Am fost în Galaxy PE 16. ianuarie. La toboganele pentru copiii mici scara era neterminată. Cum au obținut autorizația de funcționare?

Pentru patru tobogane se urca pe o scară de 1 metru lățime. Scara trebuia să aibă laterale de sticlă sau de orice dar așa copiii pot cădea în orice clipă. La finalul toboganelor despre care vorbesc nu era nici un îngrijitor. Degeaba striga o fată disperată prin stație ca nu venea nimeni.

Au fost multe accidente astăzi. Sus la toboganele cele mari NU MAi Da-ti voie cu copii mici. Accidentele au fost multe.

Galaxy trebuie să aibă o capacitate. Astăzi le-ați dat drumul ca la vite fără să estimați câți au intrat. Parcă era la piață.

În zonă Galaxy există decât un mini restaurant care are 12 mese pentru toată multimea de oameni din interior.

Apa nu avea 33 grade. Era mai rece. La vestiare credeți ca e suficient un uscator la 66 de vestiare???

Nu trebuie să mai spun ca șezlongurile nu erau suficiente nici pentru 1/5 din oameni. Era o harababură și toți se certau cu supraveghetorii. La piscinuta mică pentru copiii de până la 3 ani cum v- ați gândit sa-i faceți interiorul din piatră? Alt material mai tare pentru micuți nu a-ti găsit?

De ce nu sunt piscine în Galaxy cu temperatură diferită?

Am întrebat o fata din staff care stătea pe telefon undeva sub toboganele cele mari dacă găsesc un plasture sau pe cineva care să îmi dea un ajutor pentru rană și nu știa nimic. Ulterior am găsit încăperea după mai multe întrebări.

Nu știu cine v-a montat amaratul ală de microfon dar când se făcea câte un anunț toată lumea se strâmba. Nimeni nu înțelegea nimic. Nici macar personalul. Se auzea un zgomot tare și neînțeles.

Dacă a-ti făcut parcare în 2015 de ce nu există măcar 70 cm pentru pietoni??

Nu am timp să mai scriu dar...


Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere reprezentanțâilor Therme București.