Mămica unei eleve de la Colegiul Național Jean Monnet din Ploiești s-a plâns pe Facebook că fetița sa ar fi fost agresată de învățătoarea care o supraveghează la programul after-school. Contactat de observatorulph.ro, directorul colegiului susține că a demarat o anchetă și dacă acuzația se dovedește a fi reală o va concedia pe învățătoarea respectivă.

Reclamația părintelui, postată pe Facebook și publicată de jurnalulph.ro:
"Fetita mea, dupa terminarea orelor de curs, aflandu-se in camera de dormit, a fost lovita in cap cu podul palmei de catre cadrul didactic I.D.. Motivul invocat de catre cadrul didactic este acela ca fetita a uitat sa-mi transmita mie sa o sun pe respectiva doamna pedagog, asa cum aceasta i-a solictat fetitei mele pentru a clarifica niste probleme legate de plata cantinei scolare, banuiesc.
-Mami este pentru prima data cand doamna Dana ma loveste, ea loveste alti copii!” au fost cuvintele copilului meu incercand sa-mi povesteasca ce s-a intamplat. Atunci am rugat-o sa ma loveasca exact cum a fost lovita si credeti-ma nu m-am simtit deloc confortabil. Am intrebat-o de 3 ori “cum adica te-a lovit? Iar ea a explicat de fiecare data la fel.
Nu pot sa va exprim ce am simtit ca mamica, este inadmisibil sa fie lovit copilul in cap, nici macar in gluma, acest lucru nu il pot tolera.
Tot in cursul zilei de ieri, fetita mea a fost martora unei scene la fel de reprobabila ce s-a petrecut in incinta cantinei scolare, cand un alt copil a fost umilit de catre administrator T.L., la locul respectiv aflandu-se si doamna I.. 
“Administrator: - Tu nu ai dreptul sa mananci, parintii tai nu au platit!
Copilul: - Eu stiu ca au platit!
Administrator: -Daca plateau erai aici pe lista! Eu incasez banii! Nu esti, deci nu ai platit!
Copilul: Am chitanta in ghiozdan!
Administator: Sa aduci chitanta!
Copilul a mers si a adus dovada platii, a fost lasat in final sa manance.”
Comentariul suplimentar al copilului meu a fost “au plecat, nici macar nu s-au intors sa-si ceara scuze pentru greseala”.

Ce spune conducerea colegiului
Contactat de observatorulph.ro, directorul colegiului, Lucia Ionescu, a declarat: "Nu am știut de nemulțumirea părintelui până nu am fost informată de Inspectoratul Școlar pe data de 13 ianuarie. În seara aceleiași zile, mămica respectivă a depus și o sesizare la noi, în baza căreia am demarat imediat o anchetă internă. Chiar dacă aceasta nu s-a finalizat vă pot spune următoarele lucruri: d-na administrator nu a luat mâncarea din fața niciunui copil, așa cum se poate vedea și din imaginile surprinse de camerele video de supraveghere în cantină. A exsitat doar o discuție între administrator și supraveghetor pe tema cartelei unui elev, nimic mai mult. În ceea ce o privește pe învățătoarea acuzată că ar fi lovit o elevă, care nu predă la noi ci doar este angajată cu contract pentur after school, aceasta mi-a spus că doar a împins cu podul palmei fruntea copilului, pe care a făcut-o uitucă. Personal mi-am cerut scuze părintelui, iar dacă la finalizarea anchetei se va dovedi că supraveghetoarea a greșit, acesta va fi  concediată"