Mihail Coloja, rectorul UPG, a aflat de la observatorulph.ro că numele său apare pe lista LISTA PROFESORILOR DIN UPG PLOIEŞTI CARE AU COORDONAT LUCRARILE STIINTIFICE ALE PUSCARIASILOR.

După ce inițial Mihai Coloja a declarat că nu-l cunoaște pe condamnatul Toader Găureanu, din dosarul Rafo Onești, deși numele său apare ca și coordonator al lucrării științifice care i-a redus pedeapsa, rectorul UPG a revenit cu precizări.

 "Eu îmi aduc aminte că prin 2013, profesorul Pavel Alecsandru mi-a cerut o adeverință care-i să ateste calitatea de profesor universitar al UPG pentru a putea coordona teza de doctorat al acelui Găureanu. Eu nu am făcut altceva decât să semnez acea adresă. Nu știu cum a ajuns numele meu pe lucrarea respectivă. Am vorbit cu profesorul Pavel și nici el nu știa că teza de doctorat ar fi fost publicată. Am luat deja legătura cu editura care a publicat lucrarea și sper să mă lămuresc" a declarat, în exclusivitate pentru observatorulph.ro, profesorul Coloja. 

UPDATE După discuția cu editura din Craiova, rectorul Coloja a revenit: "Numele meu nu apare pe niciun volum scris de acest Găureanu. Mă voi adresa Ministerului Justiției pentru a îndrepta eroarea".