Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

reparatii-service-auto.jpg

Nu sunt deloc puţine cazurile în care ajungi la service cu o problemă şi pleci cu şapte. Pleci, dar nu oricum. Şi cu maşina defectă... şi cu banii luaţi.

 

Aceasta este o poveste care va fi preambulul faptelor prestatorilor de servicii incompetenţi sau "ţepari". Pentru că aventura personajului nostru este deja în atenţia autorităţilor, nu o să vă dezvălui acum numele personajelor, dar la finalizarea cercetării, cu siguranţă o voi face.

Omul este şofer de taxi. Dincolo de percepţia publică, nu tocmai pozitivă faţă de această breaslă, personajul nostru este un om absolut normal. Îşi câştigă existenţa din taximetrie. Pâinea lui şi a familiei depinde exclusiv de maşina pe care o îngrijeşte ca pe propriul copil. Şi cum este aproape imposibil ca la atâţia kilometri parcurşi, să nu apară şi evenimente, taximetristul nostru a păţit-o acum câteva luni. Părţile implicate aveau asigurare, aşa că a urmat calea service-ului, unul cu pretenţii în Ploieşti. Constatare, reparaţii... toată distracţia aferentă.

 

Fericit că îşi poate relua activitatea, taximetristul a preluat maşina şi a ieşit pe traseu. A constatat după câţiva kilometri că lichidul de răcire este arucat din vasul de expansiune. La o primă vedere şi-a dat seama că avea ulei în antigelul din vasul de expansiune. Repede la service... "Cred că v-a scăpat ceva, vă rog să verificaţi!" Experţii au concluzionat imediat: garnitura de chiulasă. Desfacem jumătate din motor, înlocuim garnitura, rectificăm chiulasa,schmbăm uleiul şi filtrul, dar să ştiţi că vă costă. Asta nu e de la accident... o pură coincidenţă. Resemnat şi neputând demonstra altceva, omul a acceptat verdictul şi şi-a asumat cheltuielile. Înainte de a da verdictul, niciunul nu verificase dacă pe buşonul de la ulei sau pe jojă apăruse o spumă de culoare albă, specifică arderii garniturii de chiulasă, având drept consecinţă amestecul uleiului în baîe cu lichidul de răcire. Detalii irelevante...

A revenit după câteva zile şi a ieşit cu maşina în traseu. Din nou aceeaşi problemă. Din nou... la service. De această dată însoţit de firescul "car de nervi". Acelaşi tablou cu Doreii în jurul maşinii şi noul verdict: "E clar ca bună ziua! Termostatul blocat, motorul se incinge, chiulasa se deformează şi bâşti cu uleiul în apă! Schimbăm termostatul, demontăm chiulasa şi o supunem la probe de etanşeitate. Poate aveţi noroc şi nu e cumva şi fisurată. Vă costă..." Omul nostru a luat foc: "Ce naiba să mă coste? Nu trebuia să stabiliţi de la început ce are? Nu sunteţi voi meseriaşii? Am plătit ceea ce aţi spus că are. Dacă nu sunteţi în stare, acum trebuie să vă asumaţi!"

A plecat de la service, cu promisiunea celor de acolo că problema va fi rezolvată. După alte câteva zile telefonul mult-aşteptat a sunat. "Veniţi să vă luaţi maşina!" "Gata, vin imediat!"... "Aaa, nu vă grăbiţi, pentru că trebuie să luaţi şi o platformă. Nu i-am dat de cap şi credem că mai bine vă cumpăraţi dvs... alt motor. Ăsta e praf! Noi nu ne mai ocupăm." În culmea disperării, taximetristul a ajuns la service. A aflat cu stupoare că mai are de achitat o sumă, deloc de neglijat, pentru manoperă. I s-a băgat sub nas o notă de constatare. Avea şi el un exemplar din momentul în care lăsase maşina în service. Doar că... al lor era puţin diferit. Îl completaseră cu un alt pix, după ce omul semnase ceea ce ei constataseră iniţial.

Amărât nevoie-mare, a lăsat maşina acolo şi a plecat către OPC. Nici aici nu a avut succes, pentru că protecţia consumatorului se ocupă doar de persoanele fizice, nu şi de entităţile juridice. A aplelat până la urmă la un avocat, depunând totodată şi o sesizare la RAR, cel care autorizează funcţionarea service-urilor. Cu siguranţă va ajunge în urmatoarele zile şi la poliţie, unde va sesiza tentativa de înşelăciune pe baza falsului din nota de constatare. Pentru că, aşa cum vă spuneam, pâinea taximetristului depinde de această maşină, acum este nevoit să găsească o soluţie pe propria cheltuială. Procesul va dura câţiva ani şi evident nu va avea garanţia că va fi despăgubit. 

Revenim cu detalii şi documente, dar şi cu rugămintea ca toţi cei care v-aţi confruntat cu probleme similare, indiferent de sfera serviciilor la care aţi apelat, să ne spuneţi şi să probaţi păţaniile domniilor voastre. Încercăm să publicăm astfel un "top al ţeparilor şi incompetenţilor", pentru a-i ajuta pe ceilalţi să evite astfel de situaţii neplăcute şi extrem de costisitoare.