Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

prajitura.jpg

Am scris acest text, acum câteva luni, pentru prietenii pe Facebook. Mi-a venit acum să-l şi public. Poate-poate, deşi nu prea cred...Ia să citim noi, un pic, eticheta...

 

Firma producătoare are ceva NATURAL în denumire Numele este pe deplin justificat, pentru că în România este ceva natural să îți bați joc de oameni. Dacă te comporți normal ești... nenatural.

Să trecem acum la denumirea comercială "Accasă- prăjiturile tale de acasă". Merge scris cu CC pentru că dacă te exprimi 100% în limba română, nu ești în trend, nu ești cool, deci ești un papagal cocsat cu lexicul firav. Așadar "prăjiturile tale de acasă"... Băi nene, mărturisesc cu drag că îmi amintesc de copilărie. Cum ținea mama săraca, frumos stivuite în cămară, borcanele cu emulsifianți, mono-digliceride, fosfați de calciu, propionat de calciu, dextroză... și câte și mai câte... de-ți lăsa gura apă, de la arsurile de pe esofag. Toate astea erau la îndemână, pe raftul unu. Pe raftul doi, în sticluțe frumos etichetate, mama ținea cu mare grijă, acid ascorbic, colorant caroten, aroma de vanilie extrasă din căcăreze de pârș, acidifianți de tot felul și câte și mai câte. Săraca mama, le manipula pe toate cu mare atenție, pentru că dacă nu respecta întocmai rețeta, riscam o frumusețe de reacție în lanț și ne mutam cu apartamentul, vreo două cartiere mai încolo. Am ajuns la raftul trei. Un loc umbros și răcoros, unde mama ținea dioxidul de sulf, sulfiții, E-urile de tot felul și nu în ultimul rând trinitrotoluenul. Cu acesta din urmă, aprindea, focul în cuptor și... în alte apartamente. Evident, pentru a-mi face "prăjiturile mele de acasă".

 

Așa gătea mama, tradițional, după rețete vechi de sute de ani, moștenite de la niște extratereștri. Mereu am suspectat-o pe mama că are niște legături nefirești cu alte civilizații, pentru că niciun pământean sănătos, nu putea să pună un combinat chimic, într-o prăjitură delicioasă.

Văzând această etichetă am devenit nostalgic. Cum mai dădeam noi fuga de la joacă să mâncăm, direct din tavă, niște nitriți cu cremă de nitrați, pentru ca mai apoi, să revenim la joacă și să ne cufurim prin boscheți, un amestec de azotat de amoniu cu motorină, căruia dacă îi puneai fitil, te arestau ăștia pentru terorism.

Ehhh... ce vremuri...

Noroc cu ăștia... Fără ei nu aș fi putut să rememorez momente minunate din copilărie. Băi băiatule, care patronezi firma asta, tu i-ai da copilului tău să mănânce așa ceva? Ție așa ți-a gătit mămicuța ciorba sau tocana, cu hidrogen sulfurat, dimetil-hexan și acid clorhidric? Coana mămica ți-a făcut clătitele din țeavă de polipropilenă de 3 țoli? Mami era Baba-Cloanța și te-a crescut maltratându-te?

Dacă nu ați văzut termenul de garanție, nu vă panicați. Cu o astfel de rețetă tradițională, din moși-strămoși, a fost îmbălsămat Ramses al II-lea și uite ce frumos arată.

Câteva precizări:

2-3 chimiști mă vor apostrofa, fiind de părere că anumiți compuși nu sunt nocivi și că nu era cazul să îi înșir aici. Dragii mei, poate am auzit și eu că acidul ascorbic este vitamina C, iar utilitatea este incontestabilă. Poate, dar nu e sigur.
În altă ordine de idei, nostalgicul din mine a cumpărat minunea asta. Ieșisem pe la 11 noaptea să îmi cumpăr țigări (alte chestii sănătoase). Îi cer vânzătoarei și ceva dulce cu cremă, îmi dă petardele astea și plec. Ignorantul din mine se trezește acasă și citește eticheta. Inconștientul din mine, mânat de o curiozitate morbidă, chiar gustă. M-am mai liniştit. Ruloul chiar nu avea gust de tabelul lui Mendeleev, înşirat pe etichetă. Mai degrabă, gustul părea a fi de cârpe de bucătărie. Mă panicasem de pomană... Adevărul e că şi mama arsese cândva o plăcintă, iar eu am mâncat-o.