Un cititor a reclamat pe adresa redacției noastre comportamentul necorespunzător al unui șofer de autobuz al TCE Ploiești. Observatorulph.ro a solicitat un punct de vedere conducerii societății de transport public.
- Publicitate -
Sesizarea cititorului:
Va contactez pentru a va prezenta ceea ce mi s-a intamplat luni, 24.10.2016, in urma cu cateva ore:
„M-am urcat in traseul 401 (cu plecare de la Hipodrom la ora 14:00) din statia „Bariera Bucuresti” si avand treaba in centrul orasului, zona teatrului Toma Caragiu, urma sa cobor in statia de la fostul tribunal, in fata la Doelpan. Da, spun „urma”, fiindca soferul a uitat complet sa mai opreasca in statie. Fiind pregatit sa cobor, mentionez ca ma aflam in dreptul usilor de la jumatate si daca s-ar fi uitat in oglinda, soferul ar fi vazut acest lucru, autobuzul nefiind aglomerat. Am strigat „Statie?!?” Nici vorba sa ma auda cine trebuia.
Ma duc in fata si bat in geam, intrebandu-l pe sofer daca mai face statie. S-a prins intr-un final de greseala si a deschis usile in trafic, insa ceea ce vreau sa subliniez este faptul ca a fost foarte revoltat cand i-am adus EU aminte ca trebuie sa opreasca si dupa ce am coborat intr-un final, a avut si nesimtirea sa deschida usa din dreptul sau si sa comenteze la adresa mea, la fel de recalcitrant, motiv pentru care mentionez si nr. de inmatriculare, daca ziua si ora nu sunt suficiente pentru cei responsabili din conducerea TCE pentru a lua masurile necesare daca vor citi acest articol, PH-12-HZL, pentru ca daca situatia de la TCE este asa sumbra, incat soferii uita sa mai faca statiile din graficul de circulatie, e de plans si ce e si mai rau este ca uita ca transporta oameni, persoane si nu fructe sau legume”.