haine fake

De multe ori când faci cumpărături din magazine sau de pe site-uri de care n-ai mai auzit te expui riscului de a achiziționa produse contrafăcute. Iată cum să le deosebești de cele originale. 

Ai grijă la preţ. Dacă produsul pe care-l vând are un preţ extrem de avantajos, cu siguranţă vei avea parte de o copie. De cele mai multe ori, piesele vestimentare sau accesoriile ieftine care poartă numele unor branduri cunoscute, nu sunt întotdeauna de calitate sau originale.

Examinează cu atenţie. Dacă ai posibilitatea de a compara produsul cu unul de pe un site oficial al brand-ului, există câteva aspecte la care trebuie să fii foarte atentă. Piesele originale, fie că vorbim de accesorii sau piese vestimentare, nu vor avea urme de lipici sau defecte vizibile. Verifică fermoarele sau încuietorile şi asigură-te că ceea ce urmează să achiziţionezi nu este confecţionat din plastic ieftin sau piele înlocuitoare.

Recunoaşte materialele. Dacă vrei să achiziţionezi un produs din piele, trebuie să recunoşti materialele reale după miros şi textură. Ideal este ca produsul să aibă o mostră care să demosntreze acest lucru, iar majoritatea brand-urilor folosesc.

Asigură-te că primeşti garanţie. În cazul în care ceva se întâmplă pe viitor cu produsul, trebuie să ai o garanţie la el. În acelaşi timp, aceasta demonstrează faptul că este un model original şi de calitate.

sursa: one.ro