Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

greva

Inspectorii OPC Prahova au transmis o scrisoare deschisă premierului  Dacian Cioloș, nemulțumiți de volumul de muncă și salariile mici: 

 

 

CATRE

 

Domnul Dacian Ciolos, Primul Ministru in Guvernul Romaniei

Domnul Costin Borc, Vicepremier in Guvernul Romaniei

Domnul Bogdan Marcel Pandelica, Presedintele Autoritatii Nationale pentru Protectia Consumatorilor  

Am decis sa ne adresam acum, tuturor, intr-un mod transparent si public, pentru ca situatia comisarilor din cadrul Comisariatelor Regionale Pentru Protectia Consumatorilor a ajuns intr-un moment critic. Nu este in intentia noastra sa declansam un conflict insa, in acest moment apreciem ca nu avem niciun fel de protectie profesionala, nu avem suport logistic in adevaratul sens al cuvantului iar motivatia noastra, dincolo de dorinta de a ne face treaba cat mai bine, este aproape inexistenta.

Comisarii ANPC au cele mai mici venituri (formate exclusiv din salarii deorece aproape orice alta activitate posibil aducatoare de venituri  ne este interzisa) dintre toate institutiile de control deconcentrate. Un debutant in Comisariatele Regionale Pentru Protectia Consumatorilor incepe de la minimul pe economie iar ca superior, cu grad maxim de vechime, ajunge de regula pe la 1800 lei.  Precizam ca la incadrari identice, salariile sunt considerabil diferite.

ANPC si-a diminuat personalul de cca 3 ori in ultimii 10 ani. Comisarii sunt insuficienti in toate comisariatele, acestea nefiind structurate in raport cu criterii locale obiective – numar locuitori/consumatori, numar operatori economici, etc.

De-a lungul ultimilor ani, in special in cursul anului 2015 - prin actele normative care au modificat si completat OUG nr. 83 / 2014, au fost adoptate masuri de asimilare salariala intre autoritati publice similare ca atributii si importanta sociala, prin care s-au instituit principii si niveluri salariale similare pentru autoritati similare din punct de vedere al activitatii si importantei sociale.

Politica de asimilare salariala intre institutiile similare este una constanta in ultima perioada, pentru a elimina discrepantele salariale majore dintre acestea, care se manifesta in defavoarea personalului si in dauna interesului public de a avea o administratie publica motivata si performanta.

In cursul anului trecut, prin exceptie de la prevederile initiale ale OUG nr. 83/2014, mai multe categorii de personal platit din fonduri publice au beneficiat de aplicarea acestor principii.

In acest timp, functionarii publici cu atributii de control sunt in continuare tratati salarial in mod diferit, comisarii din Protectia consumatorilor fiind grav discriminati fata de ceilalti colegi din institutiile de control similare: sanitar-veterinare, antifrauda fiscala etc.

Este absolut necesar ca la nivel nalional in domeniul bugetar sa existe si sa se aplice aceleasi principii si aceleasi niveluri salariale pentru institutiile similare, in special pentru cele de control.

Numarul maxim de posturi aprobat la nivel national este de numai 621, din care pentru aparatul central 100, plus demnitarii, in timp ce pentru toate comisariatele regionale si judetene pentru proctectia consumatorilor din intreaga tara 521 de posturi, astfel cum s-a stabilit prin HG nr. 58o/2o13, ceea ce arata ca structura de personal este extrem de dezechilibrata in raport de importanta si atributiile pe care aceasta autoritate nationala, inclusiv prin structurile sale teritoriale, este chemata sa Ie satisfaca in interes public.

Datorita acestui numar extrem de redus de personal la nivel judetean si teritorial, asimilarea salariala a personalului din domeniul Protectiei Consumatorilor cu cea aferenta altor institulii publice de control, cu mult mai consistente numeric, va avea un impact bugetar nesemnificativ de redus la nivelul ordonatorului principal de credite.

Activitatea desfasurata de comisarii din cadrul Comisariatelor Regionale Pentru Protectia Consumatorilor, functionari publici care exercita actiuni de control ce implica exercitarea prerogativei de putere publica presupune un grad ridicat de responsabilitate, risc si dificultate, la care aceste persoane nu ar fi supuse in condilii normale in care si-ar desfasura activitatea fara desfasurarea acestor actiuni de control. Riscurile sunt nu doar pentru aceste persoane pe perioada exercitarii acestor actiuni sau chiar dupa incetarea raporturilor de serviciu ci, de multe ori, chiar pentru membrii familiilor lor. Problema este profunda in serviciile de control, in general, in special in Protectia Consumatorilor in prezent, vulnerabili la coruptie, in care castigurile salariale sunt disproportionat de mici fata de restul institutiilor de control.

In prezent, comisarii Comisariatelor Regionale Pentru Protectia Consumatorilor au cele mai mici salarii dintre toate institutiile de contol, sunt in deficit cu autoturismele in vederea efectuarii controalelor, acestea efectuandu-se cu autoturismele propri, au lipsa de consumabile si dotari ale laboratoarelor de expertiza etc.

Spre deosebire de amenintare, care este potentiala, vulnerabilitatea/cauza exista permanent in cadrul activitatii unei structuri. Vulnerabilitatea la coruptie presupune orice situatie care-i poate oferi unui functionar aflat intr-un post sau care desfasoara o anumita activitate posibilitatea sa obtina foloase injuste in virtutea functiei sale. Aspectele de vulnerabilitate se raporteaza la factori diferiti, precum: domeniul de activitate, Iinia de munca, postul sau functia efectiva.

Contactul direct cu cetateanul in afara institutiei este cea mai des intalnita situatie in activitatea de control, care poate duce la existenta unor vulnerabilitati sporite in ce priveste coruptibilitatea functionarilor publici, fiind greu de verificat existenta unui contact cu cetateanul sau operatorul economic contolat sau cate asemenea contacte exista si daca acestea sunt legale sau in afara legii.

Daca se evalueaza vulnerabilitatea unei structuri dintr-un domeniu cu grad sporit de risc la coruptie, nu toti functionarii care isi desfasoara activitatea in acel domeniu implica acelasi grad de vulnerabilitate, ci doar aceia care lucreaza pe anumite linii de activitate sau care realizeaza anumite sarcini. in mod special, atributul de agent constatator al contraventiilor si infractiunilor este mai vulnerabil la coruptie, avand posibilitatea conferita de lege de a constata, dar si de a aplica sanctiuni pe loc. lntre principalele forme de coruptie regasim coruptia administrativa, iar intre sectoarele vulnerabile la coruptie, Administratia publica centrala ocupa un loc special. Valorificarea controalelor reprezinta unul dintre principalii factori de risc la coruptie.

Adevarata lupta impotriva coruptiei si a efectelor ei negative urmareste realizarea de progrese asupra procesului de dezvoltare sociala.

Guvernul Rominiei are inscrise printre prioritatile programului de guvemare, combaterea coruptiei prin masuri radicale, care sa determine o reducere efectiva a ariei de mariifestare a acestui fenomen. ( atentie speciala trebuie acordata insa si problemei salarizarii functionarilor publici)

Din motivele aratate, este necesar sa fie stabilit un tratament salarial nediscriminatoriu personalului din Protectia Consumatorilor fata de personalul celorlalte institutii nationale cu rol de control.

 Vedem in fiecare zi ca din toate structurile, mediile profesionale se cere imperios suplimentarea veniturilor, a fondurilor, etc.

Stim ca sunt ani in care nedreptatile s-au acumulat iar discrepantele salariale intre functionarii publici cu atributii de control s-au accentuat si ca se recupereaza greu.

Noi, cei de la CRPC-RSM (Ploiesti) –CJPC Prahova, speram ca aceste inechitati care au fost aduse in fata dvs pe aceasta cale, sa gaseasca sprijin si rezolvare.

           Va multumim

                                                            Colectivul CRPC-RSM (Ploiesti)-CJPC Prahova