shopping online

OPC Prahova sfătuiește cumpărătorii care preferă sistemul online să fie atenți înainte de lansarea unei comenzi:

1. Sa verifice, inainte de incheierea contractului, daca pe site comerciantul informează corect si complet privind:
- datele sale de identificare (denumirea, adresa poștală și electronică, numărul de telefon, numărul de înregistrare în registrul societăților comerciale și cel de înregistrare fiscală etc);
- caracteristicile esentiale ale produsului;
- pretul cu toate taxele incluse;
- cheltuielile de livrare, daca este cazul;
- modalitatile de plata si de livrare;
- perioada de valabilitate a ofertei sau a pretului;
- durata minimă a contractului, in cazul contractelor care prevad furnizarea curenta sau periodica a unui produs;
- existenta si modul de exercitare a dreptului de denuntare unilaterala a contractului.

2. Sa contacteze comerciantul prin telefon pentru a cere informatii suplimentare asupra produsului, serviciilor post-vanzare sau a conditiilor de livrare; modul in care raspunde la aceste intrebari le poate oferi consumatorilor indicii asupra seriozitatii vanzatorului.

3. Privind dreptul de denunţare a contractului, consumatorul trebuie să ştie că, din momentul în care a primit un produs comandat pe internet, are 14 zile pentru a-l returna; nu trebuie să invoce vreun motiv.

4. In cazul returnarii produsului, consumatorul isi poate primi suma de la comerciant în termen de 14 zile de la primirea produsului.

5. Profesionistul ramburseaza toate sumele pe care le-a primit drept plata din partea consumatorului, inclusiv, dupa caz, costurile livrarii, fara intarziere nejustificata si, in orice caz, nu mai tarziu de 14 zile de la data la care este informat de decizia de retragere din contract a consumatorului in conformitate cu art. 11.
Profesionistul ramburseaza sumele folosind aceleasi modalitati de plata ca si cele folosite de consumator pentru tranzactia initiala, cu exceptia cazului in care consumatorul a fost de acord cu o alta modalitate de plata si cu conditia de a nu cadea in sarcina consumatorului plata de comisioane in urma rambursarii.

6. Comerciantul are obligaţia să ramburseze sumele platite de consumator in cel mult 14 de zile de la data denuntarii contractului de catre consumator.

7. Foarte important: consumatorul trebuie sa citeasca termenii si conditiile de functionare a magazinului online deoarece termenul de 14 zile (în care poate opta pentru returnarea produsului), se prelungeşte cu inca 12 luni, în cazul în care comerciantul nu a mentionat/informat expres despre existena dreptului de returnare a produselor.

8. In cazul manipularilor succesive, consumatorului ii poate fi restituit un procent din valoarea produsului.
In cazul vânzărilor cu pret redus, indiferent de tipul acestora (soldare, lichidare, promotionale etc) trebuie sa fie respectate urmatoarele reguli de fixare si publicitate a preturilor :
-orice comerciant care anunta o reducere de pret trebuie sa o raporteze la pretul de referinta practicat in acelasi spatiu de vanzare pentru produse identice;
-pretul redus trebuie sa fie inferior pretului de referinta. Pretul de referinta reprezinta cel mai scazut pret practicat in acelasi spatiu de vanzare in perioada ultimelor 30 de zile, inainte de data aplicarii pretului redus.