Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

14670695_707855366036362_4103773129511438970_n.jpg

Deputatul PMP de Prahova, Cătălina Bozianu, a criticat în termeni duri eșecul PNDL la Ploiești. Aceasta cataloghează eșecul drept o mare rușine a administrației locale.

 

Faptul că municipiul Ploiești este singura localitate din Prahova care nu va fi finanțată prin Programul Național de Dezvoltare Locală constituie o mare rușine pentru administrația lui Adrian Dobre.

Explicația conform căreia funcționari din primărie au trimis, cu întârziere sau la un număr greșit de fax (!) proiectele pentru obținerea finanțării prin PNDL este o scuză penibilă a actualului primar.

 

În realitate, Ploieștiul este lăsat fără fondurile guvernamentale de investiții în dezvoltare din cauza dezinteresului lui Adrian Dobre și al colegilor săi. La câtă nevoie de bani are, astăzi, administrația locală ploieșteană, orice primar cu un minimum de responsabilitate ar fi verificat personal, zilnic, stadiul pregătirii documentației și, la limită, ar fi stat personal lângă faxul buclucaș. 

Rezultatul dezinteresului celor din primăria Ploiești: comune învecinate, precum Berceni (22 de milioane de lei!) sau Blejoi, vor avea apă, canal și asfalt, în vreme ce zonele din oraș în care lipsesc utilitățile vor rămâne în același stadiu de subdezvoltare.

, susține Cătălina Bozianu pe pagina sa de Facebook.