biroul electoral circumscriptie 31 prahova

Miercuri, 27 octombrie, ora 24.00, este termenul limită de depunere a candidaturilor pentru alegerile parlamentare și, ca de fiecare dată, în ultima zi, mai toate formațiunile politice s-au grăbit să depună dosarele pe ultima sută de metri.

În ciuda faptului că au avut la dispoziție suficient timp pentru pregătirea dosarelor, mulți dintre candidații pentru alegerile parlamentare au comis aceleași greșeli ca la alte alegeri organizate până acum.

Una dintre principalele greșeli în completarea dosarelor a fost faptul că formularele nu aveau completat prenumele corect al candidaților, fie prin lipsa celui de-al doilea prenume, fie prin lipsa cratimei între cele două prenume, detalii care pot conduce la respingerea candidaților dacă erorile nu sunt remediate pe loc. 

În timpul verificărilor dosarelor, membrii Biroului Electoral de Circumscripție nr. 31 Prahova au constatat și existența depunerii de copii după acte de identitate expirate, dar și faptul că mulți dintre candidați nu și-au semnat declarațiile de avere și de interese, deși acestea trebuie să fie realizate în nume personal.

Un alt aspect semnalat a fost lipsa unor documente din dosar, gen declarație de avere, declarație de interese sau declarație pe proprie răspundere că nu au fost lucrător al Securității sau colaborator al acesteia. 

Emoțiile pentru candidați nu se opresc însă în momentul înregistrării dosarelor la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 31 Prahova. Dosarele vor fi înregistrate și la Tribunalul Prahova, iar apoi urmează perioada în care pot fi depuse contestații la adresa candidaților, listele urmând să devină definitive după data de 7 noiembrie.

Până la ora 15.00, la Biroul Electoral de Circumscripție nr. 31 Prahova au depus listele de candidați PSD, PNL, ALDE, PMP, USR și UDMR.