gabriel sandu

Fostul parlamentar de Prahova, Gabriel Sandu, ministru PDL al Comunicațiilor în Guvernul Boc, a fost condamnat ieri definitiv la 3 ani de pușcărie și confiscarea a două milioane de euro în dosarul Microsoft.

El a fost săltat din trafic de polițiștii care au instituit, aseară, un filtru la intrarea în Mizil, orașul unde își are domiciliul declarat.

La aflarea sentinței, Sandu a făcut dezvăluiri despre banii negri, din șpăgi, care au ajuns la PDL pentur finanțarea campaniilor electorale. 

Potrivit rtv.net, Sandu a spus că judecătorii au vrut să-l dea exemplu prin pedeapsa decisă, în timp ce Claudiu Florică beneficiază de imunitate pentru că a colaborat cu anchetatorii şi a dat de înţeles că prejudiciul din dosar ar fi mult mai mare. "Au facut doar un singur lucru: sa ma dea pe mine un exemplu. Lui Florică, care fura, îi dai imunitate. Sunt 298 de oameni inculpati, suspecti, sunt 9 ministri, de ce am fost ales eu? Doar pentru ca nu am platit? se platisera 40 de miliarde de dolari comisoane.. Si atunci platesc eu pentru toţi? am fost ales atat

"Nu exista niciun ministru in Romania care să fi ajuns acolo fara sa fie conditionat sa finanteze partidele. Si sa angajeze oamenii paridele, doar unii dintre noi trebuie sa platim De unde sunt acesti bani? Toti banii au fost asigurati de cei care au fost pusi pe posturi", a subliniat Gabriel Sandu. Fostul ministru şi alţi doi inculpaţi din dosar, Dumitru Nicolae Niro şi Dorin Cocoş, s-au predat la IPJ

"Cu mine au negociat directorii de la Microsfot. Unul facea conturi sa fure banii, şi unul era consultant FTS. Toate serviciile au fost prestate si la FTS.. Serviciile nu sunt fictive, sunt nelivrate, nu s-au facut licitatii cum am facut eu", a explicat Sandu.

"Am un baiat de 3 ani si unul de 22. De ce trebuie sa platesc eu?. De ce copii lui Florica sunt valabili pentru societate şi ai mei nu? Sper ca in tara asta sa se schimbe Azi eu puteam sa fiu achitat, asta nu e judecata, e o executie pe care eu mi-o asum si o sa platesc", a punctat fostul ministru.