demisie alde prahova

Demisia copreședintelui ALDE Prahova, George Pană,  a luat prin suprindere pe multă lume, motivul invocat fiind acela că își dorește consolidarea organizației locale ALDE Ploiești, al cărui președinte va fi.

Într-un comunicat de presă emis de ALDE Prahova se arată că „între deciziile de consolidare pe scena politică a ALDE, notabilă este și cea a domnului avocat George Pană, viceprimar al municipiului Ploiești, care, în cadrul recentei ședințe a Biroului Politic Județean și-a anunțat demisia din funcția de co-președinte județean și și-a asumat funcția de președinte al Organizației municipiului Ploiești”.

„Îmi doresc, în acest fel, să îmi dedic întreaga energie îndeplinirii prerogativelor pe care le am în calitate de viceprimar și întăririi organizației municipale, cu atât mai mult cu cât mă gândesc foarte serios la o viitoare candidatură la funcția de primar. Ploieștenii merită toată atenția noastră și nu vreau să îi dezamăgim”, a declarat George Pană, președintele ALDE Ploiești, potrivit comunicatului de presă al ALDE Prahova.

De precizat ar fi că George Pană a devenit copreședinte ALDE Prahova după unificarea PLR și PC, președinții celor două partide devenind copreședinți ai noii formațiuni politice. Din moment ce George Pană devine președinte ALDE Ploiești se pare că s-a renunțat la funcția de copreședinte și, implicit, deputatul Grațiela Gavrilescu devine președintele ALDE Prahova.