icoane primar floresti

Detalii incredibile ies la iveală în urma perchezițiilor desfășurate ieri la Florești, dar și la o firmă din Brașov. În facturile descoperite de anchetatori a fost descoperită și o chitanță pentru achiziționarea a două icoane de la Muntele Athos în valoare de 100 000 lei.

La perchezițiile desfășurate ieri la primăria Florești și la domiciliul edilului Eugen David, au fost descoperite pe lângă documentele de înființare a 11 firme în care se derulau diverse contracte pe bani publici , și o factură de achiziționare a două icoane de la muntele Athos. Respectivele obiecte religioase nu au fost descoperite la domiciliul suspecților acuzați de abuz în serviciu, evaziune fiscală și spălare de bani.  Anchetatorii au solicitat un punct de vedere și din partea celor care au vândut icoanele.

Totodată trebuie precizat că primarul Eugen David și consilierul județean Simona David au fost aduși ieri la audieri direct de pe litoralul Mării Negre, de la Costinești, unde se pare că erau într-o scurtă vacanță. Reamintim faptul că primarul comunei Florești și consilierul județean David Simona au fost acuzați pentru fapte de evaziune fiscală iar astăzi au fost intentați Parchetului de pe lângă Tribunalul Prahova cu propunerea de arestare preventivă.