ionescu dumitrescu

Inspirați probabil de situația din Anglia, liberalii i-au transmis o scrisoare deschisă prefectului județului Prahova, sub titulatura „Liberalii îi cer prefectului de Prahova să pună capăt Proiectului PHEXIT”.


În opinia liberalilor, PHEXIT este „Proiectul PSD-ALDE-PMP de fraudare a alegerilor pentru conducerea Consiliului Judeţean Prahova”. De altfel, la ultimele două ședințe de constituire a Consiliului Județean Prahova, ultima fiind chiar duminică, aleșii județeni nu au participat, invocând faptul că votul de la Consiliul Local Ploiești, pentru nominalizarea viceprimarilor nu a fost unul secret.

”Suntem îngrijoraţi de Proiectul PHEXIT al Alianţei PSD-ALDE-PMP constituite la nivelul judeţului Prahova în vederea obţinerii puterii locale cu orice mijloace, inclusiv prin încălcarea legii. Mai precis, este vorba de încălcarea prevederilor legale privind votul secret la alegerea conducerii Consiliului Judeţean Prahova şi a viceprimarilor din mai multe localităţi din judeţ, inclusiv Ploieşti, prin obligarea consilierilor să prezinte buletinele de vot şefilor de partid, înainte de introducerea buletinelor în urne. În opinia noastră, asemenea practici conduc la exit-ul judeţului Prahova de pe traiectoria asumată de România în UE, şi nu numai, privind respectarea legii şi funcţionarea statului de drept”, se menţionează în scrisoarea deschisă adresată prefectului de Prahova.

„Având în vedere că, în conformitate cu art. 19 a Legii nr. 340/2004, prefectul judeţului asigura aplicarea şi respectarea Constituţiei, a legilor, a ordonanţelor şi a celorlalte acte normative, vă solicităm să luaţi toate măsurile necesare ca alegerea conducerii Consiliului Judeţean Prahova, reprogramată pentru miercuri, 29 iunie 2016, să se desfăşoare cu asigurarea secretului votului. Acest lucru presupune ca reprezentanţii partidelor să nu aibă posibilitatea să îi verifice pe consilieri cum au votat între cabina de vot şi urnă, aşa cum deja s-a întâmplat la alegerea viceprimarilor din Ploieşti şi din alte localităţi ale judeţului Prahova”, se arată în comunicatul de presă transmis de PNL Prahova


"În acest context, vă reamintim că clauzele stabilite în art.101 din Legea nr. 215 privind secretul votului pentru conducerea Consiliului Judeţean au un caracter imperativ, iar nerespectarea legii atrage nulitatea votului. Consilierii judeţeni ai PNL, care au fost mandataţi prin vot de peste 100 de mii de prahoveni, nu pot să fie părtaşi la proiectul PHEXIT al Alianţei PSD-ALDE-PMP de fraudare a alegrilor pentru conducerea Consiliului Judeţean Prahova. Trebuie să dăm un semnal că au trecut vremurile în care politicienii din Prahova călcau legea în picioare pentru a-şi vedea de propriile lor interese. Tocmai de aceea, vă cerem să vă îndepliniţi atribuţiile legale, să vă implicaţi în organizarea legală a alegerilor pentru conducerea Consiliului Judeţean Prahova şi astfel să puneţi capăt Proiectului PHEXIT”, se mai menţionează în scrisoarea semnată de Iulian Dumitrescu şi George Ionescu, co-preşedinţi PNL Prahova.