quintus pnl

Preşedintele de onoare al PNL, Mircea Ionescu Quintus, a avut prima reacţie după ce Marian Munteanu a anunţat că se retrage din cursa pentru Primăria Capitalei. Acesta a spus că a pierdut un primar, dar se bucură că a câştigat un membru de valoare al PNL.

"Am pierdut un primar şi am câştigat un membru de valoare al PNL, aceasta este părerea mea, mai ales după discuţia telefonică pe care dl munteanu a avut bunăvoinţa să mă sune şi să stăm acum 2 seri timp îndelungat şi să lămurim lucrurile", a declarat Mircea Ionescu Quintus.

Preşedintele de onoare al PNL a mai spus că singura greşeală făcută de partid a fost că s-au adresat unui nemembru al PNL, lucru ce i-a nemulţumit pe foarte mulţi.

"Greşeala de a ne adresa unui nemembru al partidului, ceea ce a nemulţumit pe foarte mulţi, acuzându-ne că degeaba suntem un partid mare, dacă nu putem să propunem un membru al partidului nostru", a mai spus acesta.

De asemenea, Mircea Ionescu Quintus s-a declarat impresionat de faptul că însuşi Marian Munteanu a hotărât să se retragă din această cursă:

"Singura soluţie, pentru că noi nu avem niciun temei să vă retragem încrederea noastră, numai un gest de înaltă ţinută omenească şi boierească aş zice, vorbim despre boieri în sensul bun al cuvântului, este să faceţi dumneavoastră acest gest, ştiu că nu e uşor, dumneavoastră hotărâţi, aşa am terminat...noaptea este un bun sfetnic şi se pare că a fost. Sunt impresionat de aseară, de când mi-am dat seama că a luat această hotărâre, după ce s-a consultat cu cei care l-au susţinut şi mi-am zis, spunându-i nevestei mele, care şi ea este impresionată", a concluzionat Mircea Ionescu Quintus.

Marian Munteanu a renunţat la candidatura pentru Primăria Capitalei, iar Cătălin Predoiu urmează să fie noul candidat al PNL pentru Primăria Bucureşti.

Cătălin Predoiul este cel de-al patrulea candidat al PNL pentru Primăria Capitalei după, Cristian, Busoi, Ludovic Orban și Marian Munteanu.
sursa: rtv.net