parlament comisie deputati proiect lege

Proiectul de lege privind reducerea numărului de parlamentari la maximum 300, iniţiat de deputatul Eugen Tomac şi susţinut de deputaţii Partidului Mişcarea Populară, a fost respins în Comisia de specialitate din Senat.

Senatorii Comisiei juridice, de numiri, disciplină, imunităţi şi validări au decis să dea raport de respingere proiectului de lege, care pune în aplicare rezultatul Referendumului din 2009.

„Votul PSD şi PNL nu este deloc surprinzător, dar, în mod cert, condamnabil. Este o atitudine sfidătoare şi dispreţuitoare faţă de toţi cei aproape 8 milioane de români care pe data de 22 noiembrie 2009 au ieşit la vot şi au optat pentru un Parlament unicameral cu 300 de parlamentari. Cele două formaţiuni demonstrează astfel, o dată în plus, că reprezintă tot ce este mai rău în România şi nu au nimic în comun cu interesele cetăţenilor. România are nevoie de un Parlament reformat şi eficient, capabil să elaboreze legi care ar genera prosperitate şi ar ridica nivelul încrederii şi al respectului românilor în instituţiile statului”, a declarat preşedintele executiv al Partidului Mişcarea Populară.

Iniţiativa legislativă pentru modificarea alin. (2), (3) şi (5) ale art. 5 din Legea nr. 208 din 20 iulie 2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente urmează să fie dezbătută în plenul Senatului.

„Bineînţeles că voi merge în Senat atunci când proiectul de lege va fi dezbătut, pentru a le explica liberalilor şi social-democraţilor că nu pot ignora voinţa românilor”, a conchis Eugen Tomac.

(P)