apostolache

Conferentiarul univ.dr. Mihai Apostolache, director al Centrului de Studii si Cercetari Juridice si Socio-Administrative din cadrul UPG Ploiesti, va participa pe 31 martie 2016 la Bucharest Forum / Keystone Projects, eveniment organizat de Institutul Aspen din Romania. Mihai Apostolache este cel care asigurat legatura intre Institutul Aspen si Universitatea Petrol-Gaze din Ploiesti.

Bucharest Forum / Keystone Projects face parte din seria de evenimente organizate de Institutul Aspen România, la împlinirea a zece ani de activitate. Initiativa sprijină crearea unei viziuni de dezvoltare pe termen lung a României si procesele de elaborare a unor politici publice sustenabile si inovative. Evenimentul vizează proiectele capitale pentru valorificarea pozitiei geografice a tării si conectarea cu principalele coridoare de comert, transport si energie din regiune si Europa, precum si dezvoltarea urbană si metropolitană.

Editia Bucharest Forum / Keystone Projects se va bucura de participarea a peste 150 de participanti si 30 de speakeri, printre care se numără: Costin Borc, viceprim-ministru, ministrul Economiei, Comertului si Relatiilor cu Mediul de Afaceri; Victor Grigorescu, ministrul Energiei; Anca Dragu, ministrul Finantelor Publice; Dragos Pîslaru, consilier de stat, Cancelaria Primului-Ministru; Sorana Baciu, secretar de stat, Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri; Mircea Geoană, presedinte, Institutul Aspen România; Vasile Iuga, partener, PwC; Florin Pogonaru, presedinte, Asociatia Oamenilor de Afaceri din România; Bogdan Chiritoiu, presedinte, Consiliul Concurentei; Daniela Lulache, director general, Nuclearelectrica; Petru Ion Văduva, director general, Transgaz; Geoff Clarke, director regional, AECOM; Dorin Pena, director general, Cisco România; Stefan Baciu, Sales Leader, Advanced Analytics & BI, IBM; Marcel Ionescu-Heroiu, specialist senior dezvoltare urbană, Banca Mondială; Matteo Patrone, director pentru România, Banca Europeană pentru Reconstructie si Dezvoltare; Ion Sturza, presedinte, Fribourg Capital; Mircea Enache, presedinte, EMI Systems & director, Centrul de Excelenţă în Urbanism „Ion Mincu”; Răzvan Iorgu, director general, CBRE; Mihai Dănilă, bancher de investitii.