După ce conducerea PSD Prahova a anunțat săptămâna trecută că senatorul Daniel Savu este candidatul partidului pentru Primăria Ploiești, în această seară, organizația PSD Ploiești l-a nominalizat drept candidat pe actualul primar interimar, Cristian Ganea.

La ședință au participat consilierii locali, dar și deputatul Sava. În aceste condiții, conducerea centrală a PSD va avea de ales între Ganea și Savu pentru candidatura la Primăria Ploiești. 

Totodată, PSD propune la funcția de viceprimar al Ploieștiului pe consilierii Răzvan Ursu și Marcian Cosma, în timp ce ALDE l-a desemnat candidat pe avocatul Pană. 

Acum este de așteptat ca ședința Consiliului Local Ploiești din 29 ianuarie să se transforme iar în circ pentru desemnarea celor doi viceprimari.