sediu pnl ploiesti

Fuziunea dintre PDL și PNL a venit la pachet cu o modificare la Ploiești, în ceea ce privește sediile deținute de cele două formațiuni politice. Conform legii, fiecare partid beneficiază de două spații din partea autorității locale, cu destinația de sediul județean și municipal. În baza acestei reglementări, Primăria Ploiești a notificat noul PNL, încă de anul trecut, să elibereze unul dintre sediile de partid.

Cu câteva luni înainte de finele anului 2015, PNL a fost notificat de Primăria Ploiești, atât pentru plata chiriei, cât și pe motiv că deține mai multe spații cu destinația de sediu de partid.

Citește și: Primăria Ploieşti i-a notificat pe liberali pentru datorii la chirie şi sedii

Încă de la acea dată, liberalii susțineau că vor elibera sediul de pe strada Gheorghe Lazăr, din Ploiești, cunoscută și sub titulatura de „strada partidelor”, pe motiv că aici își au sediul și PSD, dar și noua formațiune ALDE. Cât privește strict sediul PNL, liberalii s-au ținut de cuvânt. Deja au eliberat spațiul, în sensul că în sediul de pe strada Gheorghe Lazăr, nu mai există mobila, dar nici geamurile termopan, montate de liberali, în momentul în care au realizat recompartimentarea spațiului. Au rămas în schimb afișele electorale din campania pentru prezidențiale.

Primii care sunt interesați de spațiul de pe strada Gheorghe Lazăr sunt reprezentanții UNPR, care în prezent au sediu într-o clădire a Poliției Locale. Cum planul municipalității este de transformare a clădirii în dispecerat de monitorizare a traficului ,dar și a activității din școli, UNPR-iștii și-au exprimat public intenția de a părăsi clădirea, condiția impusă fiind aceea să primească în schimb sediul de pe strada Gheorghe Lazăr.

 

 

 

Articole asemănătoare
Eveniment
  • Miercuri, 24 Mai 2017
  • De Ștefan Vlăsceanu

Accident pe Centura de Vest. Trei persoane rănite

Un accident rutier s-a produs miercuri dimineața în jurul orei 08.10 pe Centura de Vest a Ploieștiului.  UPDATE: Persoanele evaluate medical refuză transportul la spital. Accidentul s-a soldat doar cu...