- Publicitate -

Sebastian Ghiță, acuzat de DNA pentru că a dat tigăi electoratului în 2012 din bani negri

Data:

Procurorii DNA Ploiești îl acuză pe deputatul Sebastian Ghiță că a folosit o parte din banii obținuți prin metode frauduloase pentru cumpărarea de voturi. Este vorba de cumpărarea și distribuirea de tigăi în campania electorală din 2012, precum și coruperea alegătorilor din Republica Moldova în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel.

- Publicitate -

 

Potrivit comunicatului DNA, pe care îl puteți citi integral AICI, în campania electorală pentru alegerile parlamentare din anul 2012, când inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a candidat și a câștigat un post în Camera Deputaților, o parte din banii „ economisiți” în modalitatea arătată, în cuantum de 279.000 lei, au fost extrași și folosiți pentru achiziționarea de pe piața neagră de așa zise materiale electorale (de exemplu tigăi), ce au fost utilizate pentru a determina un număr important de persoane să îl voteze.
Pentru justificarea aparentă a cheltuielilor, au fost întocmite documente fictive prin intermediul societăților controlate de acesta. 
În același registru infracțional, inculpatul Ghiță Sebastian Aurelian a conceput, inițiat și coordonat o activitate de corupere a alegătorilor din Republica Moldova, la alegerile prezidențiale din anul 2014, în scopul obținerii de voturi pentru candidatul Ponta Victor Viorel. Suma remisă de inculpat pentru influențarea opțiunilor electorale a fost în cuantum de 350.000 euro.
Citește și SEBASTIAN GHITA, DECLARAŢII INCENDIARE LA DNA PLOIEŞTI: PROCURORII VOR CA PONTA SĂ-ŞI DEA DEMISIA!
Astfel de tigăi electorale au fost distribuite și în campania pentru Primăria Ploiești (vezi foto), de către echipe ale PSD, pentru susținerea candidatului Iulian Bădescu, în prezent arestat preventiv pentru abuz în serviciu și luare de mită.

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

- Publicitate -

Distribuie articolul:

Exclusiv

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -

Informații utile

Vrei să-ți cumperi o locuință? Ce criterii trebuie să iei în considerare (II)

Continuăm proiectul ”Casa Nouă”, cu scopul de a vă...

O familie din Prahova, a cărei casă a fost mistuită de flăcări, primește ajutor de la antreprenori

În urmă cu câteva săptămâni, o familie din satul...

Întreruperi Electrica în Prahova, în perioada 15-19 aprilie. Localitățile afectate

Distribuție Energie Electrică România - Sucursala Ploiești anunță întreruperea...

Medicul Alin Scarlat: Sedentarismul și obezitatea influențează longevitatea

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Arhitectul Răzvan Enescu: ”Andrei Volosevici ne-a mințit în 2020”

Arhitectul Răzvan Enescu, a acordat un interviu lui Bogdan...

De ce e importantă conducerea defensivă într-un trafic agresiv? Sfaturile expertului Silviu Toma [VIDEO]

Silviu Toma face o analiză pertinentă a stilului de condus al românilor.
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Lista localităților unde a fost sistată apa, timp de 12 ore, în Prahova

Mai multe localități din Prahova au rămas, marți, fără...

Bani pentru instalarea de repartitoare de căldură. Cine beneficiază de ajutorul financiar

Anumite categorii de persoane vor beneficia, în 2024, de...
- Publicitate -