Vara asta este despre tine - AFI Palace Ploiesti

festival-salba-prahovei-regulament-organizare.jpg

Festivalul Național Salba Prahovei va avea loc la Plopeni, în perioada 25 - 26 august. Casa de Cultură a lansat deja regulamentul pentru participarea la concurs.

 

Potrivit regulamentului, Festivalul Național Salba Prahovei va avea două secțiuni - vocală și instrumentală, fiind organizat pe două categorii de vârstă, respectiv 8 - 14 ani și 15 - 25 de ani. 

Concurenții vor interpreta două melodii. Prima fără acompaniament (o doină sau o baladă, specifice zonei pe care o reprezintă), iar cea de a doua cu acompaniament sau cu negativ pe format electronic.

 

Taxa de participare la concurs este de 100 de lei și va fi achitată în ziua concursului, când se va preda și fișa de înscriere, copie după cartea de identitate sau după certificatul de naștere.

Concursul se va desfășura în ziua de 25 august, începând cu ora 11.00. Gala laureaților va avea loc pe 26 august, la ora 19.00, în cadrul Festivalului Zilele Orașului Plopeni, când vor fi prezente ansambluri din țară și din străinătate.

Potrivit aceluiași regulament promovat de Casa de Cultură, vor fi acordate premii (I, II și III) pentru fiecare secțiune, dar și mențiuni și premii speciale.

Trofeul „Salba Prahovei” va fi decernat celui mai valoros concurent selectat din rândul celor care participă la ambele secțiuni.