Să manipulăm poporu’ cu televizoru’ | Strategia de comunicare a PDL pentru 25 mai
Autor: Administrator
Actualizat la: 25 mai 2010 09:05:42
Publicat la: 25 mai 2010 08:31:59
"Chestiuni de exploatat pentru zilele următoare: Atacuri la inconsecvența PNL care înfierase scenariul creșterii fiscalității iar acum, cînd TVA și cota unică nu cresc, e gata să voteze moțiunea de cenzură a PSD, partid care dorește desființarea cotei unice și TVA diferențiat. Tema suspendării Preşedintelui trebuie întoarsă contra iniţiatorilor ei, care pot fi acuzaţi că vor o Românie în dublă criză – politică şi economică. Înainte de asumarea răspunderii și de moțiunea de cenzură trebuie întărit mesajul că a fost evitată creșterea fiscalității care ar fi dus la încetinirea relansării economice, relansare bazată pe sectorul privat al economiei. De asemenea, trebuie întărit mesajul că guvernul PDL trebuie să repare rezultatul a 20 de ani de stat prost croit, cu risipă în domeniul asistenței sociale.” Iată câteva exemple din ceea ce trebuie să spună la televizor, la radio, în ziare sau în presa electronică liderii partidului astăzi, 25 mai.
Despre întâlnirea Preşedintelui cu partidele parlamentare
„Preşedintele îşi îndeplineşte obligația constituţională de mediator, fie că discută cu partidele care susţin guvernul, fie că discută cu partidele din Opoziţie. Pentru asta, a invitat la dialog toti actorii sociali: opozitia – care a refuzat orice dialog, sindicate, patronate, liderii partidelor guvernamentale.(...) Preşedintele nu discuta doar cu liderii partidelor, ci si cu toti parlamentarii care sustin guvernul. Este normal să existe întrebări din partea parlamentarilor pentru că ei sunt primii care explică cetățenilor mesajele guvernului. Nu există politician care să vrea să anunțe reduceri de salarii și pensii, însă guvernul va avea sprijinul parlamentarilor.”
Despre schimbarea poziţiei patronatelor
„Este prematur sa spunem ca patronatele nu mai sustin scrisoarea de intentie pentru FMI. (...) Un lucru este esential: patronatele au spus clar ca economia va intra in colaps daca sindicatele forteaza cu greve generale prelungite. (...) Avem o săptămână cu decizii importante. Este nevoie de calm si responsabilitate din partea celor implicaţi, fie sindicate, fie patronate. Altfel, va avea de suferit fiecare roman.
Despre declaraţiile lui Varujan Vosganian privind suspendarea Preşedintelui
Sunt declaraţiile unor politicieni care iresponsabili care urmăresc să genereze criză politică, în speranţa că vor câştiga electoral. Au mai încercat în 2007 şi efectul a fost contrar.
Descarcă de AICI "Punctajul "PDL pentru ziua de 25 mai"