Exclusiv observatorulph.ro / Interviu cu Ion Dichiseanu: „Din cauza cenzurii regimului comunist am pierdut un milion de dolari!”

Ion Dichiseanu, unul dintre cei mai iubiţi actori români, a povestit pentru cititorii cotidianului on line Observatorulph.ro ce amintiri îl leagă de Prahova, dar şi cum a ratat un contract de un milion de dolari, înainte de 1989, din cauza regimului comunist.

Fratele meu a fost prahovean

- Maestre, cu ce ocazie în Prahova?

-Am venit să văd locul natal al lui Radu Tudoran, autorul romanului „Toate pânzele sus!” după care s-a făcut filmul cu acelaşi nume. O parte din celebritatea mea i-o datorez regretatului scriitor. După ce filmul serial a început să fi fost difuzat la Televiziunea Română, copiii mă opreau pe stradă şi vroiau să le povestesc în avans aventurile lui Pierre Vaillant.

- Vă leagă ceva de această zonă?

- Am foarte multe amintiri. Înainte de 1989, fratele meu conducea restaurantul Izvorul Rece, de pe Valea Prahovei. A avut şi un apartament în Sinaia, unde mergeam destul de des în vizită. Tot în Prahova, mai precis la Cheia, am avut mai multe filmări. Aveţi nişte locuri superbe, sper că vă găsiţi timp să le vizitaţi.

- Cum comentaţi legea pensiilor?

- Până acum m-am ferit să calific gestul guvernanţilor de a face economie la buget pe seama noastră, a actorilor. Pot spune însă că este inuman. Alături de alţi colegi de breaslă cred că am făcut multe lucruri pentru teatrul şi cinematografia din ţara asta ca să merităm şi noi o pensie decentă. Deşi cuvântul pensie mă înspăimântă...

Dichiseanu şi milionul de dolari

- Era mai bine înainte de "89 pentru actori?

- Din punct de vedere al statutului, cred că da. Însă atunci aveam de-a face cu o cenzură teribilă. Îmi aduc aminte că, la un moment dat, am fost nevoit să renunţ la un contract de un milion de dolari pentru un rol jucat în străinătate. Compania respectivă se oferea să plătească statului român, ca să îmi dea voie să joc, 500.000 de dolari. Ei bine, Suzana Gâdea, şeful cenzurii culturii de dinainte de 89, a refuzat oferta.

- În aceste condiţii, de ce nu aţi rămas în Occident?

- Ştiu că aveam toate motivele să fac gestul acesta: eram necăsătorit, nu aveam copii, puteam să interpretez orice rol, însă inima mea bate pentru România. N-aş putea niciodată să renunţa la ţara unde m-am născut.

Diurna nu-mi ajungea nici să-i ofer o cafea Sarei Montiel

- Pentru că tot suntem la capitolul amintiri, aţi avut sau nu o aventură cu celebra cântăreaţă şi actriţă, de origine spaniolă, Sara Montiel?

- Un domn nu se laudă niciodată (râde). Au fost speculaţii în acele vremuri. Eu m-am întâlnit prima dată cu Sara la un festival de film de la Beirut, Liban, unde am prezentat filmul „A şasea rundă”. Afişul era în limba engleză, aşa că numele meu a devenit John Dickens. Când a venit în România, unde a avut mai multe concerte la Sala Palatului, Sara a cerut tovarăşilor care i-au făcut primirea la aeroport să vorbească cu John Dickens. Atunci s-au dat sute de telefoane pentru a-l identifica pe bărbatul pe care Sara l-a descris ca fiind un bărbat brunet cu ochi albaştri, care a fost la Beirut. Revenind la aventură, la Beirut am avut o diurnă de şase lei pe zi, cam cât costa o cafea şi un suc. Cu banii ăştia, ce aventuri puteam să am? (zâmbeşte cu subînţeles).

Notă: Acest interviu poate fi preluat numai cu citarea sursei www.observatorulph.ro