EXCLUSIV! | Hoții au furat o pungă cu aur, dar nici anchetatorii nu s-au lăsat mai prejos | Cinci polițiști sunt cercetați pentru tentativă de furt
Autor: Cătălin Stavri
Actualizat la: 30 aprilie 2010 14:22:51
Publicat la: 27 aprilie 2010 18:06:19
| Scandal de proporții în Poliția municipiului Ploiești. Mai mulți polițiști sunt cercetați pe linie internă, fiind acuzați de...tentativă de furt. În timp ce se aflau la o cercetare, ieri după amiază, ancheta vizând o casă spartă din care s-a furat o pungă cu bijuterii, proprietara casei le-a arătat polițiștilor o altă pungă, tot cu bijuterii, care fusese pitită bine și n-o găsiseră hoții. Citiți în continuare cum, prin ”magie”, bijuteriile au dispărut și reapărut dar de-abia după ce femeia a sesizat Poliția că...polițiștii i-au furat aurul. |
Polițiștii au vrut să fure aurul victimei
Femeia le-a arătat polițiștilor punga cu aur care nu fusese găsită de hoți și le descria acestora bijuteriile furate. A lăsat punga în cameră cu anchetatorii și a plecat în altă cameră pentru a da o declarație în fața altui polițist. S-a întors în camera unde lăsase punga cu bijuterii dar, surpriză, aceasta lipsea. I-a întrebat pe oamenii legii unde este punga cu aur dar aceștia, inocenți, au spus că nu știu nimic. Nonșalanța cu care o mințeau polițiștii au scos-o pe femeie din sărite și a început să țipe la ei. Polițiștii o țineau pe-a lor și chiar insinuau că ar fi nebună. Disperată, femeia a sunat la Poliție și a reclamat faptul că i-a dispărut aurul, de față cu oamenii legii. Deși la această sesizare veniseră superiori, cei care cercetau la fața locului și-au menținut declarațiile: nu știau nimic de nicio pungă cu bijuterii. A început un adevărat scandal, femeia jurând că polițiștii i-au furat bijuteriile, polițiștii la rândul lor jurând că femeia e nebună și că n-a adus nicio pungă cu aur, în ciuda faptului că alte rude ale victimei, care se aflau în casă de la începutul anchetei polițienești, susțineau versiunea femeii.
Poliția Ploiești a încercat mușamalizarea cazului
Exact ca-n filmele cu proști, polițiștii acuzați s-au apucat, chipurile de ochii superiorilor, să caute aurul care era inexistent în opinia lor. Surpriză! În scurt timp a fost găsită punga cu bijuterii aruncată pe jos, într-un colț al camerei, mascată de mobilă. Atunci superiorii și-au dat seama că versiunea femeii este adevărată și că polițiștii au încercat să fure bijuteriile. Conducerea Poliției Ploiești a încercat să mușamalizeze cazul, folosindu-se de victima care nu a vrut să reclame polițiștii ci ca doar cei răspunzători să fie pedepsiți pe linie internă. Se pare că șeful Poliției Prahova, chestorul Sorin Oprea, nu a fost de acord cu mușamalizarea și a dispus cercetarea polițiștilor respectivi, urmând ca aceștia să ajungă pe mâna unui procuror, fiind în prezenţi cercetaţi de Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă.
IJP Prahova confirmă informațiile noastre
”Vă pot confirma că se fac cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă de furt. În cauză sunt cercetate toate persoanele prezente în camera unde erau bijuteriile, polițiștii și fiul victimei. Urmează ca IJP Prahova să își decline competența către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel”, ne-a declarat inspectorul Radu Daniel, purtătorul de cuvânt al IJP Prahova.
Cinci polițiști, trei de la Biroul de Investigații Criminale și doi de la Biroul Criminalistic vor fi cercetați de un procuror. Pentru că printre polițiști se află și un ofițer, dosarul va ajunge la Curtea de Apel. Vom reveni pe marginea acestui caz, fără precedent în Prahova.
Tags:
Politisti hoti exclusi caz fara precendent
BRAVO !!!De astfel de oameni am avea nevoie la conducerea cat mai multor institutii , dar din pacate...........
In rest , ce sa mai zic ....rusine celui sau celor ce au defaimat uniforma de politist. Asa se se pierde increderea in institutiile statului.